Advertisement

Adevarul pe care nu multi parinti sunt dispusi sa il accepte

Care e misiunea unui parinte? Sa iubeasca? Sa fie prietenul copilului sau? Sa corecteze? Sa impuna un comportament corect cu autoritate? Sa protejeze? Toate la un loc? N-as sti sa v-o spun si nici textul pe care vi-l propun astazi nu o face. Totusi, cele 12 versuri pe care le citim impreuna imediat au un merit incontestabil: ne pun fata in fata cu un adevar pe care fiecare parinte e tentat, macar o data in viata, sa il treaca cu vederea.

Parintii vin in multe forme: unii sunt excesiv de protectori si risca sa te sufoce de multe ori cu dragostea lor. Unii sunt imposibil de blanzi, sacrifica orice pentru copilul lor si il lasa sa le conduca existenta. Altii iau toate hotararile in locul copiilor – o sa faci asta, o sa inveti asta, o sa te duci la scoala asta, fiind siguri ca stiu care este cel mai bun drum pentru copilul lor si incercand sa impuna acest parcurs corect, cu orice pret.

Nu stim cum e mai bine si, nici daca am sti, n-am avea certitudinea ca am ajunge toti la aceleasi rezultate. Pentru ca nu exista doi copii la fel. Pentru ca orice copil, inainte de a fi copil, este om. Deci imperfect, la fel ca noi si copiii care am fost.

Nu sunt mama. Poate de asta mi se pare mai greu sa fii copil decat sa fii parinte si am rezonat cu ce scria intr-un editorial din octombrie Raluca Ion, editor al ziarului Gandul.

“Mi se pare foarte greu sa fii copil, chiar mai greu decat sa fii parinte, in conditiile in care oamenii mari isi pun atatea sperante in tine si iti lasa tie misiunea de a aduna fragmentele visurilor lor stinse si a face din ele povesti cu happy-end. Mi se pare impovarator sa traiesti sub presiunea comparatiilor, a asteptarilor uriase, a duritatii verbale folosite cu scopul de a motiva. Sa traiesti simtind ca adultii asteapta cumva de la tine propria lor mantuire. Cred ca nu e neaparat gresit, ca, in momentul in care ai un copil, te poti salva de lucrurile care te impovareaza de o viata. Insa nu prin el, ci cu el. Incercand sa vezi lumea prin ochii lui, incercand sa retraiesti totul de la inceput si sa reasezi, pe baze corecte, tot ce propriii tai parinti ori propria experienta de viata te-au invatat gresit”.

Nu stiu cum e sa fii parinte. Dar stiu cum e sa fii copilul cuiva care iti vrea binele cu orice pret. Care, din prea multa dragoste, simte nevoia sa controleze orice aspect al vietii tale, sa te fereasca de orice rau, sa evite orice amar. Care stie de la inceput ce ti-e mai bine si cum ar trebui sa faci. Care e convins ca numai unele sunt alegeri corecte si ti le impune, chiar si atunci cand tu ai vrea sa faci altfel, sa alegi tu pentru tine, chiar daca exista riscul sa gresesti. E reconfortant pentru un copil, credeti-ma din experienta, sa simta ca viata lui este si a lui, ca poate alege si in functie de-i place, nu de ce trebuie, e corect/normal sa faca.

Da. Felul cum ne crestem copiii e o alegere strict personala, iar retetele nu functioneaza niciodata. Pentru ca nu exista doi copii la fel si nici parinti ideali. Un lucru mi se pare mie sigur: oricat te-ai pregati pentru a fi parinte, indiferent de alegerile corecte pe care le vei face in privinta copilului tau, el va creste intotdeauna si se va transforma in ceva ce tu nu poti controla in totalitate. Sunt batalii pe care, oricat ti-ai dori, nu le poti duce in locul lor. Exista rau si suferinta, iar, mai devreme sau mai tarziu, copilul tau tot va trebui sa dea piept cu ele, de unul singur, indiferent cate eforturi faci pentru a le elimina din viata lui.

Chiar daca e copilul tau, nu poti controla tot ce tine de el. Si despre asta vorbeste si Khalil Gibran (1883 – 1931) un poet si  filozof libanez intr-unul dintre eseurile sale, cuprinse in lucrarea “Profetul”, publicata in 1923.

Copiii tai nu sunt copiii tai.
Ei sunt fiii si fiicele vietii care tanjesc dupa ea insasi.
Ei vin prin tine, dar nu de la tine,
Si desi ei sunt cu tine, totusi ei nu-ti apartin.
Poti sa le dai dragostea ta, dar nu si gandurile tale,
Pentru ca ei au propriiile lor ganduri.

Poti sa le adapostesti trupurile, dar nu si sufletele,
Pentru ca sufletele lor locuiesc in casa viitorului,
Pe care tu n o poti vizita, nici macar in visele tale.
Te poti lupta sa fii ca ei, dar nu incerca sa-i faci ca tine
Pentru ca viata nu zaboveste in ziua de ieri.
Tu esti ca arcul din care copiii tai pleaca ca niste sageti vii.

Kahlil Gibran, Profetul

 

ursa:http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_36295/Adevarul-pe-care-nu-multi-parinti-sunt-dispusi-sa-il-accepte.html

Ce este iubirea?

Iubirea este Calea Regală, Calea Supremă. Sinonimia între termeni este perfectă, atâta vreme cât vorbim despre Iubirea faţă de oricine şi orice, iar nu despre limitata afecţiune pentru o persoană (nişte persoane sau lucruri) anume. Iubirea (cu majusculă) înseamnă comunicare cu Universul.

Nimic nou sub soare? Aşa ai putea spune, la o rapidă (pre)judecată. Dar ai avea oare dreptate? Sigur ştii ce înseamnă Iubirea? Facem un test? Bifează, pe textul de mai jos, alegerile tale. La final, calculează de câte ori ai spus: ”Da, aşa ştiu şi eu” şi de câte ori ai spus: ”Nu, chiar nu aş fi văzut lucrurile în felul ăsta”. Ai luat un pix, un creion? Start!

Iubirea este flacăra sufletului

Acea flacără interioară care purifică totul pe unde ”trece”. Iubirea este această fervoare faţă cu Viaţa (macro), cu existenţa proprie, cu îndeletnicirile de zi cu zi, cu familia, prietenii şi cunoştinţele (micro), cu însuşi Creatorul (macro).

Magnetism pur

A iubi înseamnă a atrage obiectul dorinţelor noastre pure şi a-i fermeca – în sensul bun – pe toţi cei care sunt în contact cu noi.

Iubirea poartă semnul plus

Această Forţă a Iubirii sălăşluieşte în gândurile noastre pozitive şi luminoase, în ideile noastre pozitive, în imaginaţia noastră pozitivă, în conştiinţa noastră şi în perceţia evidentă a lucrurilor exterioare şi a lucrurilor interioare.

Un proces continuu de învăţare

Continue reading “Ce este iubirea?” »

N-avem dreptate decat cand ne bucuram

Filozoful Constantin Noica, unul dintre cei mai autentici si insemnati ganditori romani si europeni ai secolului trecut, i-a scris fiului sau, preotul Rafail Noica, la momentul calugaririi, o scrisoare, publicata intr-una dintre revistele vremii. Scris la 1968, textul lui Noica radiografiaza cu precizia unui om de stiinta lumea in care traim si o defineste ca o lume a cunoasterii si nu a iubirii, cum era cea in care pasea fiul sau. Ce m-a impresionat cel mai mult e, insa, o idee pe care filozoful o aduce in discutie: bucuria, pe care o vede ca pe un fel de responsabilitate a fiecarui om fata de propriul sine.

Textul lui Constantin Noica a fost publicat sub titlul “Scrisoare catre Rafail” in penultimul numar aparut din revista “Prodromos” (numar dublu, 8-9 din 1968 ), editata de Paul Miron si Ioan Cusa in Germania Federala si Franta,

Ce poate fi in lumea voastra, dragul meu, ca te-ai gandit sa pleci din ea? Si sunt multi – mi se spune – care se despart de ea, chiar daca nu intra in ordin, ca tine. V-a mahnit peste masura lumea de azi? Ati gasit ca o puteti sluji de dincolo de ea?

Noua, aici, ni se parea ca lumea de azi nu mai poate fi boicotata. Este in ea ceva care urca, si tot ce urca e sacru. Popoarele ies acum, rand pe rand, din boicotul istoriei (cum spusese Blaga despre neamul acesta al nostru) sau ele ies din somn si animalitate. Dobitoacele si firea se primenesc. Ce e cu putinta invadeaza, cu bogatia lui, lumea lui ce este – si omul insusi, care populeaza lumea cu noi si stranii fapturi, este pe cale sa devina o noua faptura, cu inzestrari sporite.

Suna, poate, naiv optimist tot ce-ti spun. Lasa-ma atunci sa spun lucrurile pe limba ta, care mi-e draga si mie.

In limba ta exista o vorba a trecutului care-mi pare, intr-un fel, mai adevarata astazi decat oricare alta. Este cea a lui Augustin, “iubeste si fa ce vrei”. Caci daca iubesti cu adevarat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate ca lumea de azi e uneori smintita pentru ca a despartit pe “fa ce vrei” de “iubeste”. Ea si-a luat toate libertatile si face tot ce-i place; dar nu iubeste intotdeauna. Asa cum artistul modern adesea nu iubeste cuvantul sau materia in care lucreaza si acestea se destrama in irealitate – in timp ce un Brancusi, care-si iubea materia si o mangaia, facea din ea aceea ce trebuie si este – omul modern traieste scandalul libertatilor si al inimii, pentru ca nu sta sub ordo amoris (ordinul iubirii – n.red.).

Sa-i reinvatam dragostea, ai putea spune asadar; si cum orice dragoste adevarata este, pana la urma, dragoste catre Dumnezeu, sa-i restituim credintei. – Dar iata, aici se despart apele.

Vorba lui Augustin este adevarata, dar abia in dezmintirea ei. Astazi nu mai putem spune: iubeste si fa ce vrei. Trebuie sa spunem, cum s-a spus in fapt: cunoaste si fa ce vrei. De vreo trei veacuri asa simte omul modern si nu-i ramane decat sa-si duca vorba pana la capat, asadar sa intre in ordinea cunoasterii.

Cunoasterea a pus intr-adevar pe om in intimitate cu lucrurile – intr-o alta intimitate decat cea magica, mitica ori religioasa – si atunci omul modern incepe sa faca ce-i place. Poate reface substantele anorganice, asa cum reface societatea; sau dubleaza realitatile cu “izotopii” lor si lucreaza asupra acestora ca asupra unei noi lumi. Face tot ce vrea: daca vrea face si arme atomice.

Vei spune: le face, in fapt. Daca ar iubi, nu ar face din astea, si atatea alte nefacute; sa-i redam deci comunitatea de dragoste. – Dar omul de azi nu mai poate sa nu cunoasca. S-a intamplat cu el ceva hotarator; s-a trezit in el o alta neliniste decat cea a inimii. Augustin spunea: cor irrequietum („inima nelinistita”, sintagma ce defineste nelinistea si vesnica nemultumire a omului – nr.red). Omul modern, insa, e insufletit de o mens irrequieta (minte nelinistita – n.red). Comunitatea de dragoste i-a devenit prea putin.

Si ce a iesit din asta? A iesit o lume care nu mai seamana cu cea de pana acum a bunului Dumnezeu. Gandeste-te asa, concret: daca bunul Dumnezeu ar spune astazi unui Noe sa-si pregateasca arca fiindca vine potopul peste rautatea lumii – oare ce ar pune in arca Noe? Ar pune cate o pereche din fiecare soi de vietati? Nu. Ar pune altceva, straniu de tot – cateva sticlute cu acizi nucleici si cateva calculatoare, si cateva pile electrice sau mai stiu eu ce. Bunul Dumnezeu ar intreba: ce sunt astea? Si Noe ar raspunde: ce trebuie pastrat din lumea Ta, Doamne. Si ar putea sa nu se mai urce nici el, Noe, in arca.

Lumea aceasta ne place ori nu, dar e lumea noastra. Si ea ne place undeva, caci e o lume a supunerii, a rabdarii si a infratirii, intre noi si cu lucrurile. Dar nu mai e o lume a dragostei. Este una a cunoasterii.

Stiu, in lumea dragostei se intamplau lucruri adanci de tot: omul se infratea cu oamenii, se infratea cu firea, si putea prelua, in cresterea lui spirituala, pana si materia lipsita de simtire. Citesc cateodata Mineiurile Bisericii Ortodoxe, care-mi plac pentru limba lor romaneasca fara pereche, si gasesc in Mineiul pe septembrie, la ziua lui Simion Stalpnicul, randurile acestea uluitoare: “Cuvioase parinte, de ar avea graiu stalpul, n-ar inceta a vesti durerile, ostenelile si suspinurile tale; insa acela nu el te tinea pe tine, ci mai ales umezindu-l tu, fericite, cu lacrimile tale, ca un pom il tineai”.

Ce minune de gand si de vorba – pentru o fapta dincolo de orice judecata. Dar se intampla ca acum, in lumea cunoasterii, nu omul singuratic si nu cu lacrimile sale, ca un pom totusi tine stalpii lucrurilor si-i preia in cresterea sa.

Este o alta infratire, cu lucrurile si cu oamenii. S-a sfarsit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea in care traim si se va trai. Nu e o intamplare ca eu insumi iti scriu de departe, dragul meu, si ca-ti scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca si cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob si nu i-as dezaproba nici pe ceilalti, chiar daca ar fi oaste si biserica, iar nu singurateci. Nu va dezaprob, chiar daca m-as teme ca traiti intr-o lume gata facuta – si care nu mai are ce face.

Pentru ca aveti ce face. Aveti, tocmai pe linia cunoasterii. Fiinta Domnului n-o puteti cunoaste si n-au cunoscut-o nici marii Parinti. Fiinta lucrurilor incearca s-o cunoasca stiinta. Fiinta ca fiinta este de vreo 2500 de ani lotul gandirii filosofice. Fiinta istorica, la randul ei, o cauta iarasi altii (ai citit vreuna din admirabilele carti ale lui Mircea Eliade?).

Voua va e data fiinta omului. E datoria voastra sa spuneti despre om ceva mai adanc si mai adevarat decat pot spune sarmana psihologie sau biata antropologie si biata istorie. Se legasera nadejdi de stiintele acestea, dar nici una din ele n-a putut arunca in om sondele pe care le-a aruncat teologia, candva.

Veti consimti voi sa vedeti in teologie o stiinta a omului? Veti intelege sa faceti din comunitatile voastre de dragoste comunitati de cunoastere? Veti consimti sa nu spuneti nu unei lumi care urca, sau sa spuneti, ca vechii greci, un nu care sa fie mai slab decat da?

Eu nu am a-ti da lectii. Spre capatul vietii, vad ca nu stiu mai nimic. Dar cand ma uit indarat, vad ca e ceva sigur pana si intr-o viata ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decat atunci cand m-am bucurat. Omul e fiinta care jubileaza. Omul a facut bucuria si a vazut ca era buna.

Dar nu te poti bucura cu adevarat daca nu ai cunoastere, daca nu ai deschidere in lumina, daca oamenii sufera, daca sunt strambatati in jurul tau, daca sunt adevaruri nestiute in jurul tau, daca nu vibrezi de toata bogatia lumii tale, daca nu te desfeti cu joaca asta extraordinara a umanitatii din veacul nostru cu fluizii electrici si cu undele – daca nu stii tot si nu iubesti tot.
Imi vine atunci in minte ca, dincolo de iubire si cunoastere, ba cu ele cu tot, exista o ordo gaudii (ordine a bucuriei – n.red.). Si-ti spun numai: bucura-te si fa ce vrei!

Sursa

Ce isi doresc copiii sa invete ?

Realitatea este că scopul ultim al educaţiei ar trebui să fie fericirea copiilor noştri. Noi învăţasem că aceasta s-ar afla, ca o luminiţă, la capătul unui tunel pe care trebuie să îl străbatem, docili, în muncă şi algoritmi de devenire disciplinată. După ce ne-am făcut mari, am constatat că sunt o mulţime de alte tuneluri în prelungirea primului şi că speranţa noastră de echilibru şi mulţumire se amână indefinibil. Copiii noştri trebuie să fi preluat în celule dezamăgirea şi frustrarea noastră: sunt nerăbdători şi îşi doresc acum recompensele amânate de noi. De asta par şi atât de dificili sau greu de motivat, printre altele. Ei ne semnalează cât de nefericiţi sunt în şcoli: cât de obosiţi, dezinteresaţi şi apatici. Asta trebuie să ne spună ceva despre cum le-am gândit viitorul.

Ştiu o poveste despre o clasă de şcolari, care s-a împărţit în două, la cererea părinţilor. Managerul şcolii le-a făcut pe plac, pentru că mediul privat le-a permis asta. Lucrau iniţial cu o doamnă autoritară, severă, pentru care exerciţiul şi rutina, presiunea psihologică şi competiţia funcţionau, în sensul că toţi copiii păreau angajaţi pe drumul cel bun al cunoaşterii.

Povestea mi-a relatat-o o mamă, dintr-o suflare, alegând intuitiv câteva cuvinte, fără pretenţii  profesioniste: „jumătate dintre noi, părinţii, am cerut să aducă…aşa, o doamnă, ca la şcolile private – mai deschisă la minte şi mai creativă; nu vreau ca băiatul meu să înveţe de frică, nici să se simtă prost când greşeşte. Ne-au adus-o, e totul în regulă acum, băiatul merge cu drag şi învaţă la fel de multe lucruri. Ce mă sperie este că ceilalţi au rămas acolo şi sunt foarte mulţimiţi. Nu înţeleg de ce preferă să îşi chinuie copiii.”

O altă mamă îmi scrie : „ Părinţii de care sunt înconjurată sunt susţinători declaraţi ai sistemului de învatamant actual. Îi simt de parcă, daca aş deschide gura să le spun că ai noştri copii pot învăţa şi altfel – că nu notele îi definesc, nu e firesc să primeasca buline, că nu e firesc să primeasca laude şi calificative la nivel de clasă…şi multe, multe altele – aş fi probabil ca în ţările unde încă se practică pedeapsa cu moartea prin lovituri cu pietrele…”

Recunosc că şi eu am resimţit genul acesta de reacţie, absolut vehement şi cu ochii închişi, atunci când vorbim oamenilor despre schimbare şi alternative. M-am întrebat de ce coexistă două mentalităţi atât de opuse, de la generaţii care, în principiu, au aceeaşi vârstă şi o educaţie. Pe de o parte, părinţii care îşi doresc disciplina impusă extern, copii teleghidaţi muncitoreşte, dependenţi de note şi validări „de la centru”; pe de alta, părinţii care îşi vor copiii câştigaţi de şcoală, motivaţi intrinsec, fără frici şi dorinţa doar de a mulţumi pe alţii. Aceeaşi mamă întreabă: „ce pot face eu ca părinte să îmi sprijin copilul să se dezvolte armonios, să nu îşi piardă curiozitatea nativă, dorinţa de a învăţa lucuri noi, să nu obosească pe drum?”

Cât timp există două tabere atât de distanţate ideologic, e greu să aduci schimbarea în educaţie. Deşi se semnalează pe toate fronturile nereguli grave pe care, în principiu, cu toţii le recunoaştem – manuale proaste, programe încărcate, profesori incompetenţi, birocraţie, corupţie – o bună parte dintre părinţii români cred în educaţia românească şi chiar o pun înaintea ţărilor unde, de altfel, ne place să fugim în vacanţe, ca să interacţionăm cu oameni mai civilizaţi. Continue reading “Ce isi doresc copiii sa invete ?” »

Cele mai frumoase citate despre iubire

„Te iubesc nu doar pentru ceea ce esti, ci si pentru ceea ce sunt eu cand sunt in preajma ta.” (Roy Croft)

„Cand iubim, intotdeauna ne straduim sa devenim mai buni. Cand ne straduim sa devenim mai buni decat suntem, totul in jurul nostru devine mai bun.” (Paulo Coelho)

„Nu iubesti pe cineva pentru ca este perfect, il iubesti in ciuda faptului ca nu este.” (Jodi Picoult)

„Indiferent din ce sunt facute sufletele noastre, al meu si al lui sunt la fel.” (Emily Bronte)

„Daca as fi avut o floare pentru fiecare moment in care m-am gandit la tine, as putea sa ma plimb prin propria mea gradina pentru totdeauna.” (Alfred Tennyson)

”Caut persoanele care sa ma iubeasca nu in ciuda defectelor si vulnerabilitatii mele, ci datorita lor. Caut prietenii care imi sunt alaturi si inoata impreuna cu mine spre adancimi.” (Brene Brown)

”Iubeste-ma cand o merit cel mai putin, caci atunci am cea mai mare nevoie.” (proverb chinezesc)

„Suntem cu totii putin ciudati. Si viata este putin ciudata. Iar cand intalnim pe cineva a carui ciudatenie este compatibila cu a noastra, creem cu el o conexiune si o ciudatenie mutual satisfacatoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevarata.” (Robert Fulghum)

„Pentru noi doi, acasa nu este un loc. Este o persoana. Si suntem in sfarsit acasa.” (Stephanie Perkins)

„Nu mi-a ridicat nimeni un monument, iar numele meu va fi in curand uitat. Dar am iubit din tot sufletul si din toata inima, iar pentru mine asta a fost intotdeauna de ajuns.” (Nicholas Sparks)

„Daca tu esti o pasare, sunt si eu o pasare.” (If you’re a bird, I’m a bird) (The Notebook)

„Nu e nevoie de motiv pentru a iubi.” (Paulo Coelho)

„Te iubesc fără să știu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, fără complexități sau mândrie; te iubesc pentru că nu știu altă cale…” (Pablo Neruda)

„Acolo unde este dragoste, este viata.” (Mahatma Gandhi)

„Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire.” (Osho)

„În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.” (Tudor Arghezi)

„Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj.” (Lao Tzu) Continue reading “Cele mai frumoase citate despre iubire” »

Darul lor e Iubirea

Iubirea lor s-a nascut cand a fost creat Timpul. Ochii lor se cauta si acum si se asteapta spre trezirea in acelasi ritm al Luminii. Sunt dincolo de intelegere sunt Iubirea.   “Se spune ca la nastere venim cu doua doruri: dorul de Dumnezeu si dorul de celalalt. Perechile divine; inca una din cele mai adanci taine ale universului. Evolutia pe aceasta planeta a fost posibila prin perechea divina si chiar daca astazi sensul s-a pierdut adanc in materie, inca mai sunt perechi, gratie absoluta a Celui Preainalt.

Sunt extrem de rare, ocrotite si deopotriva vanate pentru puterea lor, caci pot transforma o lume. Sentimentele creaza totul cu adevarat! Ce fac perechile la Sfinx? Invata ce sa faca cu Iubirea lor. Ciclul evolutiv incepe acolo; scoala secreta a maestrilor perechi. Sunt activate rand pe rand treptele unei cunoasteri stravechi. Pe urma fiecare afla cine e, de unde si cu ce misiune. E privilegiul perechilor sa fie activate primele ca sa-si amplifice iubirea dupa noul cod al Iubirii.

Sunt 12 perechi si au primit cate o cheie pentru a accesa tema natala a fiecaruia. Perechile divine se pierd in lumina Iubirii, fiecare zambet al lor, naste o floare, fiecare floare curata o bucata din pamant.  Cand se intalnesc pe pamant si au acelasi nivel spiritual este sarbatoare-n cer; Iubirea lor e coloana de lumina intre cer si pamant; curata totul, vindeca totul, iarta totul, regenereaza. Asculta cantecul Iubirii!

Ei imbraca totul cu Iubire, iar si iar, pentru ei e singura lucrare si singurul lucru important.  Rugaciunea lor e Iubirea. Nestiuti, au venit, au invatat cunoasterea ascunsa, de fapt si-au reamintit-o, poate ca si-au trait fiecare viata lui, doar cu dorul dupa celalat si cu viziuni permise numai pentru ca misiunea lor cerea atatea sacrificii. S-au cautat si s-au gasit fara a se gasi de fapt ,dar s-au sustinut constant caci forta lor vine din eternitate. Si s-au intalnit doar la initierile secrete numai pentru a ajuta cu puritatea si forta Iubirii lor la trezire.

Si au rezistat, pentru ca au venit ingerii iubirii si le-au spus fiecaruia:  Iubirea este atuul tau, puterea ta, e haina ta, e lumina ta, e lucrul pe care vor si nu trebuie sa ti-l ia niciodata. Ea trebuie sa fie atat de totala, incat nimeni niciodata sa nu poata interveni ca sa-i modifice coordonatele. Nu lasa intunericul sa-ti umbreasca Iubirea! Trebuie sa intelegi ca se produc perturbari foarte mari cand iesi din aceasta vibratie. Alege doar Iubirea! Continue reading “Darul lor e Iubirea” »

Efectul Gauchais

Ați văzut filmul Focus? Scos recent de la cuptor. Un film ce-l are ca actor principal pe Will Smith! Sunt un cinefil, devorez filme pe bandă rulantă.

Nu sunt un critic de filme, asta să fie clar. Părerea-mi este personală și este exact ca și părerea tipului care vinde ziare și vorbește despre un simpozion. Exact asta e părerea mea, dacă ar citi-o un critic de filme. Egală cu zero.

Băi, mi-a plăcut la nebunie filmul. Începutul e interesant, nu vreau să ofer spoiler pentru cine nu l-a văzut încă. Daaaar cu mare durere în suflet o spun că este previzibil. Foarte previzibil. Cu toate că știam ce o să se întâmple în film, a reușit să mă țină într-un suspans. Până și Will Smith o spune în film: oamenii sunt previzibili. Ei bine, aici îi dau dreptate. Filmele sunt previzibile! Și în plus, un scenariu de genul l-am mai văzut într-un film. Nu mai știu exact cum se numește filmul. Știu că este cu Antonio Banderas și Morgan Freeman. Film frumos și ăla, ce să mai!

M-a deranjat o singură chestie la Focus, ceva ce m-a zgâriat pe creier când am auzit cât de documentat este Will Smith în film, în materie de sociologie. La un moment se face referire la efectul Gauchais. Reacția Gauchais? E prima dată când aud de această reacție și de acest nume, din sociologia pe care o știu eu. Să se fi tradus greșit? Oky, dăm vina pe redactorul care a făcut traducerea. Poate nu a scris bine. Eh, nu mai rămâne decât să ascultăm cum o pronunță Will Smith: Gauché reaction. Wait, what? Dacă mă iau după pronunție e total aiurea. De ce? Pentru că are legătură cu chimia, din câte-mi aduc eu aminte. Și, totuși, la ce vrea să se refere Will Smith? Pentru că nu are nici măcar o legătură cu sociologia când explică din…psihologie. Mind fuck! Sau….nu mai știu eu nimic? Să se fi schimbat psihologia, sociologia? Hmm?! Meh.

Oricum, per total, film bun cu suspans. Merge într-o noapte, ca asta a mea, să-l privești. Din partea mea are un 7. Bine, i-aș da 10…dar par prea copil, este? Mă bucur prea repede, ce-i drept. Trebuie să vezi filmul. TREBUIE! Dacă l-ai văzut…mai uită-te o dată. :))

Sursa:https://arcticass.wordpress.com/2015/03/16/focus-mi-a-placut/#more-414

Legile Iubirii

Iubirea nu este doar o lectie de sex, atingere si viata. Este si o lectie profunda de spiritualitate. In cartea ‘Kama Sutra’, Deepak Chopra ne face cunoscute cele 7 legi spirituale ale iubirii, cele 7 etape prin care trece iubirea.

1. Stadiul (Legea) ATRACTIEI

Deschidem portile iubirii cand suntem autentici…

Autenticitatea este primul pas catre atractie, conform primei legi spirituale a iubirii. A fi tu insuti, tu natural, tu in starea ta primara, originala, fara neafectare, fara masca, fara adaosuri si tertipuri te face sa fii cu adevarat atractiv in ochii celuilalt. A fi tu insuti cu sinceritate si simtindu-te confortabil in legatura cu acest lucru inseamna a fi atractiv. De ce? Pentru ca naturaletea determina o persoana sa fie perceputa drept atractiva, este de parere “In fiecare dintre noi exista limitarea si infinitul, adevarul si iluzia, pacatosul si sfantul si in fiecare moment putem alege ce anume sa exprimam, constientizand acel ceva. Suntem atractivi cand alegem autoexprimarea onesta ai totala

2. Stadiul (Legea) DRAGOSTEI NEBUNE (LEGEA ORBIRII)

Suntem mai mult decat un corp care simte dorinta nebuna de a atinge un alt corp…

Cand Atractia dintre doua persoane este foarte puternica, cand suntem mai mult decat un corp care simte dorinta irezistibila de a atinge un alt corp, atunci interactionam la un alt nivel, un nivel mult mai profund… Ne indreptam catre o alta realitate, una transcendenta, una care nu mai este deloc ordinara, ci ametitoare. Noi, fiintele umane, avem abilitatea de a experimenta iubirea la un nivel transcendental. Avem insa nevoie de o alta fiinta umana care sa declanseze aceasta traire. De aceea, atunci cand suntem in acest stadiu al indragostirii, vedem brusc lumea din jur cu alti ochi si totul ni se pare a avea un farmec de nedescris. Sunt ochii iubirii deschisi momentan doar pe jumatate.

3. Stadiul (Legea) COMUNIUNII

Iei de la celalalt ceea ce nu ai fi putut sa obtii niciodata singur. Dai ceea ce nimeni nu ar fi putut sa dea vreodata…

Aceasta etapa a iubirii este profunda, este minunata, este greu de atins si mentinut, dar totusi provocatoare. Comuniunea este contactul sufletului cu un alt suflet, este impartasirea propriului suflet cu sufletul unei alte persoane, este premisa pe care se cladeste de fapt increderea in celalalt. “In aceasta etapa, cei doi iubiti se muta intr-un teritoriu al necunoscutului, fiecare luand de la celalalt ceea ce singur nu ar fi dobandit niciodata”.In etapa Legaturii stranse, sufletele celor doi reusesc sa se atinga unul pe celalalt, iar o persoana reuseste sa-si transfere gandurile si tot ceea ce simte in cealalta persoana. Nu este usor sa lasi aceasta etapa sa se desfasoare. Impartasindu-te cu totul unei alte persoane, risti sa fii vulnerabil. Cine vrea sa fie vulnerabil? Multi dintre noi se feresc sa intre in aceasta etapa din cauza sentimentului de a pierde controlul asupra situatiei. Cine vrea sa piarda controlul asupra situatiei? Dar in aceasta etapa, iubirea deschide drumul catre o iubire deplina…

4. Stadiul (Legea) INTIMITATII Continue reading “Legile Iubirii” »

Inteligenta Rationala vs. Inteligenta Emotionala

Conform lui Daniel Goleman in lucrarea cu acelasi nume, inteligenta emotionala este abilitatea de a ne administra pe noi insine si relatiile noastre intr-un mod eficient. Spre deosebire de IQ, care este in mare masura genetic (se modifica foarte putin din copilarie), abilitatile de inteligenta emotionala pot fi invatate la orice varsta.

Inteligenta emotionala este un cocktail intre constiinta si controlul de sine, motivatie, empatie, spirit deschis, tact si diplomatie. Este principala virtute, apanajul castigatorilor, al oamenilor de succes in viata personala si in cariera. Inteligenta emotionala favorizeaza creativitatea, productivitatea, flexibilitatea intr-o perioada in care fiecare din noi are tendinte antreprenoriale si se vrea artizan al propriei sale vieti. Inteligenta emotionala consta in patru abilitati fundamentale: auto-reflexivitatea emotionala (abilitatea de citi si intelege propriile emotii, increderea in sine), auto-administrarea (auto-controlul, adaptabilitatea, concentrarea pe atingerea obiectivelor, initiativa), constiinta sociala (empatie, responsabilitate organizatorica) si abilitatea sociala (leadership vizionar, comunicare, administrarea conflictelor, team-work).

In aceasta toamna, in septembrie mai precis, a fost Daniel Goleman in Romania, parintele Inteligentei Emotionale, asa cum l-au numit organizatorii conferintei. Ceea ce am retinut din invatatura sa face parte din bagajul de bun simt pe care fiecare din noi ar trebui sa-l purtam si sa-l promovam:
Autocunoasterea este emotionala, este realista si trebuie sa fie facuta in mod corect. Autocunoasterea trebuie sa genereze incredere in sine. Continue reading “Inteligenta Rationala vs. Inteligenta Emotionala” »

MATURITATEA EMOŢIONALĂ NU ESTE INTELIGENŢĂ RAŢIONALĂ, STATUT SOCIAL SAU POSESIUNI MATERIALE

Realitatea oamenilor din jur este a lor, iar acceptarea acesteia fără a simţi nevoia să intervii, să modifici, să modulezi după propriile-ţi gusturi, este unul dintre atributele maturităţii emoţionale, spun psihologii şi tearapeuţii care fac dezvoltare personală. Cam aşa este.

Observ, an de an, schimbările prin care trec, poate un rezultat a tot ceea ce fac şi citesc pentru a reuşi să înţeleg lucrurile, oamenii, viaţa, altfel decât am fost învăţată sau decât propovăduieşte societatea meschină în care trăim, poate ajutor divin, nu ştiu, nu are importanţă. Le observ şi, cu toate că mai am foarte mult până să ajung unde îmi doresc, mă bucur.

Dar mă şi întristez, nu neapărat când văd în jurul meu oameni cu o logică de fier, cu experienţă profesională şi de viaţă în spate care nu pun aproape niciun preţ pe maturitatea emoţională. Mă intristez atunci când descopăr astfel de oameni care nu înţeleg, cu toată inteligenţa raţională pe care o posedă, că este nevoie să creştem continuu emoţional pentru a avea relaţii sănătoase, pentru a lupta împotriva tuturor bagajelor emoţionale, a tiparelor, pentru a fi bine cu noi înşine, indiferent de ceea ce am avut de înfruntat până la un moment dat în viaţă.

Dezvoltarea emoţională începe acasă, în copilărie, dar poate părinţii nostri nu ne-au putut ajuta foarte mult la acest capitol, nu au ştiut mai bine sau erau prea ocupaţi să ne acopere nevoile de bază. Ori, poate, habar n-au avut cât este de important acest aspect, mai ales când suntem adulţi şi nu mai avem nicio scuză. Dar sunt sigură că, aşa cum a fost în cazul meu, sunt mulţi părinţi care, fără să îşi propună, ne-au dat cumva uneltele cu care să ne sculptăm noi drumul drumul către maturizarea emoţională.

Haideţi să ne gândim la 30. Vârsta. Dacă până am ajuns la ea am dat vina pe tipare, educaţie, modele, copilărie pentru imaturitatea emoţională, care ar mai putea fi scuza după 30? E uşor să dăm mereu vina pe alţii, dar o mai putem face şi atunci când creştem iar viaţa noastră, cu toate aspectele ei, devine responsabilitate proprie? Continue reading “MATURITATEA EMOŢIONALĂ NU ESTE INTELIGENŢĂ RAŢIONALĂ, STATUT SOCIAL SAU POSESIUNI MATERIALE” »