De ce facem ceea ce facem?

De ce facem ceea ce facem? Este cunoscut faptul că nu recepţionăm în mod pasiv influenţele externe şi nici nu reacţionăm în mod mecanic la solicitările vieţii de zi cu zi, ci în funcţie de anumite cerinţe interne care ne determină să fim selectivi în raport cu exigenţele de adaptare. Pentru a înţelege şi explica comportamentul, ne întrebăm firesc: de ce facem ceea ce facem? Care sunt cauzele pentru care am adoptat o conduită anume? Exista vreo raţiune pentru modul în care am procedat? Iată doar câteva întrebări la care nu găsim întotdeauna răspunsuri convenabile.

1.MOTIVAŢIA – definire şi caracterizare generală

Ne întrebăm, de asemenea: Care sunt resorturile interne care ne impulsionează să acţionăm într-un anumit fel? Cum se face că, uneori, acţionăm împotriva voinţei noastre? Dacă facem apel la conceptul de motivaţie, vom fi capabili să găsim răspunsuri la aceste întrebări, vom descoperi cauzele şi logica diferitelor comportamente aparent lipsite de explicaţii. Orice activitate umană are la bază un minimum de stimulare internă cu rol de dinamizare şi orientare în ambianţă.

Putem defini motivaţia ca reprezentând totalitatea stărilor de necesitate internă ale organismului care stimulează şi orientează comportamentul în vederea satisfacerii lor. In categoria „stărilor de necesitate” putem include forme motivaţionale, precum: trebuinţe, motive, interese, convingeri, idealuri, adică un ansamblu de factori care activează, ghidează şi reglează acţiunile.

Motivaţia joacă rolul unui „filtru” prin intermediul căruia noi recepţionăm şi asimilăm influenţele externe şi interne; prin motivaţie devenim „permeabili” din punct de vedere psihologic doar la acei stimuli care sunt capabili să ne satisfacă trebuinţele. In timp ce anumite trebuinţe sunt înnăscute (cele biologice), înscrise în zestrea noastră genetică, altele sunt dobândite în cursul interacţiunii noastre cu mediul fizic şi socio-cultural (ex: trebuinţa de confort, de informare, de navigare pe Internet, de prestigiu personal, de afirmare a Sinelui, etc.)

2.Componentele motivatiei

2.1.Trebuintele sunt componente motivaţionale de bază care exprimă în plan subiectiv stările de necesitate pentru anumite obiecte, evenimente şi persoane, nevoia de ceva anume. Exemple: trebuinţa de hrană, de explorare, trebuinţe ludice (de joc), nevoia de afecţiune maternă, trebuinţa de a iubi şi de a fi iubit, nevoia de libertate, nevoia de putere (administrativă, economică, politică, religioasă), etc. Trebuinţele se activează periodic şi sunt capabile să ne împingă spre găsirea unor modalităţi de satisfacere a lor. In mod obişnuit există mai multe trebuinte aflate în stări de activare diferite; din ansamblul trebuinţelor noastre, la un moment dat, se desprinde una care se impune ca dominantă.

Procesul satisfacerii trebuinţelor biologice (figura 1) prezintă o fază de activare-orientare a trebuinţei şi una de declanşare-susţinere energetică a acţiunii. Când ni se face foame, excitabilitatea nervoasă din centrii hipotalamusului începe să crească în intensitate, ceea ce, în plan psihologic, echivalează cu apariţia impulsului motivaţional (trăit în plan subiectiv ca o stare de tensiune internă).

 

Figura nr.1 Procesul satisfacerii trebuinţelor

Impulsul determină apariţia dorinţei de a consuma un anumit aliment (reprezentarea vizuală a alimentului însoţită de o anumită atracţie faţă de acesta). Valenţa este componenta motivaţională dată de relaţia dintre calitatea alimentului şi trebuinţa noastră de hrană; dacă există condiţii optime de hrănire, atunci valenţa este pozitivă şi acţionează ca forţă de atracţie, iar dacă, spre exemplu, alimentul este alterat, atunci valenţa este negativă şi va determina un comportament de evitare. Impulsul generat de trebuinţă, orientat prin dorinţă şi valenţă spre un anumit produs, devine tendinţa motivţtională. In sfârşit, prin intermediul limbajului intern formulăm intenţia de a acţiona în dependenţă de scop. După ingerarea unei cantităţi corespunzătoare de alimente, prin conexiune inversa negativa (feed-back), tensiunea iniţială este diminuată, ajungându-se la starea de saţietate şi refacerea echilibrului fiziologic. Se realizează astfel reglarea de stabilizare prin care sunt menţinute în limite relativ constante anumite funcţii psiho-fiziologice.

Uneori suntem nevoiţi să suspendăm temporar acţiunea, prin efort voluntar, datorită existenţei unor condiţii restrictive care nu permit satisfacerea trebuinţei. Alteori, datorită unor activităţi deosebit de interesante „uitam să şi mâncăm”, trebuinţa de hrană fiind ţinută, pentru un timp, în penumbra conştiinţei.

In cazul trebuinţelor superioare, reglarea se realizează prin mecanismul conexiunii inverse de tip pozitiv (feed-before), care acţionează în sensul „ruperii” echilibrului iniţial şi al refacerii lui, mereu la alte niveluri calitative, în sensul dezvoltării şi al autodepăşirii. Prin intermediul reglarii de dezvoltare devine posibilă trecerea de la forme relativ simple de comportament la organizări acţionale superioare specific umane.

La ora actuală există mai multe modele interpretativ-explicative ale motivaţiei, cel mai cunoscut fiind de departe cel al psihologului american Abraham Maslow(1908-1970). Reprezentant de seamă al perspectivei umaniste în psihologie, Maslow nu s-a limitat la alcătuirea unei liste de trebuinţe, ci a elaborat un model teoretic cu aplicaţii practice, potrivit căruia trebuinţele sunt organizate şi ierarhizate pe 5 niveluri, model cunoscut în psihologie sub denumirea de „piramida trebuinţelor” (figura nr.2).

 

Figura nr.2 Pirmida trebuinţelor (A.Maslow)

De la baza piramidei spre vârf întâlnim urmatoarele niveluri: trebuinţele biologice (trebuinţa de oxigen, hrană, mişcare, repaus, odihnă, somn, trebuinţe sexuale), trebuinţe de securitate (nevoia de protecţie fizică, de securitate emoţională, siguranţa locului de muncă), trebuinte de afiliere (nevoia de apartenenţă la un anumit grup, echipă, formaţie, nevoia de a avea prieteni), trebuinţe de stimă şi statut (nevoia de prestigiu, nevoia de o bună reputaţie, nevoia de consideraţie), trebuinţe de autorealizare (nevoia concordanţei dintre gândire şi acţiune, nevoia de autodepăşire). Maslow a arătat că motivarea diferitelor acţiuni se realizează conform unor reguli:

 

Cu cât o trebuinţă este mai des satisfacută, cu atât probabilitatea apariţiei şi activării ei tind să scadă;

In cursul dezvoltării psihice, omul este motivat mai întâi de trebuinţele biologice situate la baza piramidei şi abia apoi de cele situate spre vârf, ponderea diferitelor niveluri modificându-se în funcţie de stadiul dezvoltării psihice a individului;

O trebuinţă situată pe o treaptă superioară reuşeşte să motiveze comportamentul numai dacă trebuinţele situate pe treptele inferioare au fost satisfăcute;

Cu cât o trebuinţă este situată la un nivel mai înalt, cu atât ea este mai specific umană.

 

2.2.Motivele sunt trebuinţe activate, conştientizate, direcţionate şi finalizate cu o acţiune precisă. Motivele, prin acţiunile orientate pe care le determină, prin comportamentele de satisfacere pe care le declanşează, „developează” trebuinţele, le face cunoscute.

După nivelul conştientizării, motivele pot fi conştiente sau inconştiente (uneori se întâmplă să nu ne dăm seama de motivul real al acţiunilor noastre). Dacă ne raportăm la procesul psihic implicat în procesul de motivare, deosebim motivele afective ( nevoia de a fi admirat şi iubit, nevoia de apreciere şi aprobare socială, etc.) de cele cognitive (nevoia de stimulare senzorială, nevoia de a cunoaşte,s.a.).

După efectele comportamentale pe care le produc, motivele pot fi pozitive (lauda, încurajarea) sau negative (blamul, pedeapsa, ignorarea), iar după sursa generatoare, motivele se împart în motive intrinseci şi motive extrinseci.

Motivele intrinseci îşi au izvorul în trebuinţa de orientare şi explorare a mediului care, la vârste mici, se manifestă prin reflexul de orientare. In cazul motivaţiei intrinseci recompensa este dată de activitatea însăşi(trebuinţa de mişcare, nevoi legate de joc, plăcerea de a învăţa, nevoia de a cunoaşte, dorinţa de a fi cel mai bun, de a avea succes, etc.). Motivele extrinseci sunt generate de stimulările externe, sursa motivaţiei, izvorul ei aflându-se în exterior, ex: lauda, aprobarea, dojana, pedeapsa, banii, competiţia, dorinţa de a obţine note mari, ataşamentul faţă de cadrul didactic,etc. Caracteristic pentru motivul extrinsec este faptul că activitatea constituie un mijloc prin care individul obţine recompensa sau evită o pedeapsă; în cele mai multe situaţii de viaţă, acţiunile noastre sunt determinate de o combinaţie specifică a motivelor intrinseci cu cele extrinseci.

Pentru realizarea unor acţiuni mai dificile, este necesar un efort voluntar susţinut care să facă posibilă depăşirea obstacolelor interne sau externe ce apar în calea realizării scopului. Voinţa intervine atât în procesul luării deciziei referitor la acţiunea care trebuie realizată (navighez pe Internet pentru că aşa vreau sau desfăşor o activitate obligatorie pentru că trebuie ?), cât şi în susţinerea motivului pentru care s-a optat, prin mobilizarea resurselor energetice de care dispune individul.

2.3.Interesele sunt stimuli motivaţionali care exprimă orientarea activă şi relativ stabilă a personalităţii spre anumite domenii de activitate, obiecte, persoane (Ursula Schiopu). Ele se caracterizează prin stabilitate, varietate şi nivel de organizare. Spre deosebire de trebuinţe, interesele sunt forme motivaţionale specific umane ce presupun un anumit nivel de organizare, constanţă şi eficienţă în planul activităţii. Nu trebuie să confundăm de pildă, trebuinţa de orientare şi investigare (curiozitatea de tip instinctual) cu interesul de cunoaştere. Deşi derivă din „trunchiul” trebuinţei de investigare, interesul de cunoaştere este uo formă motivaţională complexă ce presupune existenţa unor componente cognitive superioare. Atunci când suntem interesaţi de un anumit domeniu sau activitate, suntem capabili de eforturi susţinute pentru obţinerea unei eficienţe maxime. Bogăţia intereselor constituie un indicator important al nivelului de maturizare al persoanei.

2.4.Convingerile sunt idei cu o mare valoare motivaţională în sfera personalităţii. Persoana care este convinsă de o idee, luptă pentru susţinerea şi promovarea ei.

2.5.Idealurile sunt modele mintale de tip anticipativ, individuale sau colective, cu ajutorul cărora proiectăm în viitor, sub forma unor imagini şi idei, anumite finalităţi (scopuri). Idealurile sunt forţe psihice care integrează şi subordonează întreaga sferă motivaţională a personalităţii. Exemple: idealul de viaţă (scopul şi sensul vieţii), idealul educaţional, profesional, moral, estetic, s.a.).

3.Relatia dintre motivatie si performanta

Studiul motivaţiei prezintă o însemnătate deosebită din perspectiva obţinerii succesului în acţiunile pe care le întreprindem. Relaţia de corespondenţă dintre o anumită valoare a intensităţii motivaţiei şi un anumit nivel de dificultate al sarcinii, se numeşte optimum motivtional. A fi optim motivaţi, înseamnă a fi mobilizaţi astfel încât să obţinem randamentul maxim în activitate. Atingerea stării de optimum motivaţional depinde de o serie de factori: modul în care percepem dificultatea şi complexitatea unei sarcini, felul în care ne evaluăm posibilităţile (subestimare, estimare corectă şi supraestimare), tipul de sistem nervos (puternic sau slab), factorii de personalitate (tipul temperamental, trasăturile de caracter, etc). Dacă ne raportăm la modul în care percepem complexitatea unor acţiuni, în sarcinile simple, odată cu creşterea intensităţii motivaţiei, creşte şi nivelul performanţei; în schimb, în sarcinile complexe, creşterea motivaţiei se asociază până într-un punct cu creşterea performanţei, după care, pe masură ce intensitatea motivatiei creşte, performanţa începe să scadă. Atunci când dificultatea unei sarcini este percepută corect, există condiţii ca individul să obţina rezultate superioare în acţiunile pe care le întreprinde.

Din perspectiva estimării şanselor de succes, starea de motivare optimă se obţine atunci când o persoană îşi apreciază corect posibilităţile de reuşită. In cazul unei estimări incorecte, starea de submotivare (când motivaţia se află sub nivelul posibilităţilor) şi o stare de supramotivare, când nivelul de activare motivaţională se află cu mult peste capacităţi. In prima situaţie persoana în cauza nu obţine performanţe remarcabile, are un nivel redus al aspiraţiilor, îşi subestimează capacităţile de care dispune, iar în cea de-a doua, dorinţa atingerii unor performanţe exagerat de mari, peste posibilităţi, antrenează după sine stări de încordare şi nelinişte, precum şi un consum energetic crescut(chiar înaintea confuntării cu sarcina).

Intrebări de autoevaluare

Incercaţi să explicaţi de ce tinde să scadă volumul întrebărilor pe care le pun copiii, odată cu trecerea timpului ?

De ce este necesar un nivel optim de motivare înaintea efectuării unei sarcini dificile ?

Imaginaţi-vă că aţi câştigat la Loto o sumă foarte mare de bani. Notaţi pe o foaie de hârtie primele 5 lucruri care le-aţi face cu aceşti bani. Dupa ce aţi terminat, interpretaţi răspunsurile voastre din perspectiva formelor motivaţionale.

Daţi 5 exemple de motive intrinseci (altele decât cele prezentate).

Analizaţi eşecul unor echipe de fotbal/baschet în diferite competiţii sportive datorate existenţei unei motivaţii disproporţionate înainte de concurs.

 

Autor:

 

Cornel Laurenţiu Mincu

asistent universitar doctorand

© 2003

Comments are closed.