De ce ne este frică de psiholog?

Întâlnirea cu psihologul este o întâlnire ca între prieteni. Una confidenţială, însă Avem probleme, ne punem întrebări, ne simţim neînţeleşi, singuri, poate ne pierdem încrederea în noi şi în cei de lângă noi. Şi atunci ce facem? Cum revenim pe linia de plutire şi ce facem să ne „vindecăm” mintea şi sufletul? Cei mai mulţi poate ne-am gândit să călcăm pragul psihologului, dar de ruşine, de teamă că am putea deveni dependenţi de altcineva care ne-ar putea ajuta să depăşim problemele ori din alte multe motive, nu mergem. Şi stăm acasă, singuri, îngropaţi în gânduri gri.

Însă trebuie să realizăm că o vizită la psiholog nu este un moft, ci o necesitate! Psihologul-terapeut te ajută să privești, eventual, din altă perspectivă evenimentele din viața ta, facilitează conștientizarea problemelor, inclusiv acceptarea și iertarea lor, acceptarea și iertarea de sine. Există o vorbă: furtuna trece, dar sedimentele în apa vieții rămân și pot fi oricând tulburate. Emoțiile dureroase incapacitează individul și îi limitează creșterea, devenirea. Întâlnirea dintre oameni este magică dacă o privești și o manifești cu respect, cu credință, cu responsabilitate, cu afecțiune.

 

Există o explicaţie pentru faptul că oamenii sunt reţinuţi când e vorba să se programeze la psiholog. Dana Dumitrache, psihoterapeut spune că totul „ţine de un anumit sentiment de intimitate. Omului îi este teamă că cineva, inclusiv psihologul, i-ar invada în mod flagrant intimitatea, i-ar dezavua credințele sau faptele. Este teama aceasta veche (subconștientul colectiv al românilor mustește de critici și judecăți) că nu va fi înteles și acceptat pe deplin, că va fi judecat sau criticat. Românii au o vorbă: nimeni nu te înțelege mai bine decât te înțelegi tu pe tine. Este foarte posibil ca, în interior, omul să accepte ideea de a frecventa un psiholog, dar să nu recunoască verbal, public.”

Cine poate/ar trebui să se programeze la un specialist în domeniu:

  • traversează o perioadă stresantă / hipersolicitantă
  • sunt în conflict/dezacord cu sine și cu ceilalți
  • se confruntă cu o boală incurabilă/ireversibilă (cancer, afecțiuni neurologice, boală autoimună etc.)
  • au suferit o pierdere (o persoană apropiată, o locuință, un job)
  • nu mai au “chef” de nimeni și de nimic, pentru că neangajarea aceasta în propria existență este un simptom clasic al tristeții prelungite/depresiei
  • se confruntă cu frici fundamentale/existențiale/fobii
  • sunt adictivi (consumatori de alcool, țigări, mâncare, droguri)
  • caută soluții pentru probleme personale, sociale, profesionale
  • și, nu în ultimul rând, psihologii, medicii, dar şi preoții (deși aici o să creez o controversă), pentru că ei ascultă cu mintea și cu inima, zi de zi, problemele semenilor lor și împărtășirea aceasta îi vulnerabilizează într-un mod sau altul

“Atunci când decid în mod intim că au nevoie de ajutor, să nu amâne, să nu se sfiască să ceară ajutor! Psihicul este cel care generează inclusiv problemele de sănătate. Aşa cum mergi la medic, tot aşa să mergi la psiholog. Previi apariţia multor afecţiuni fizice grave. Emoționalitatea negativă prelungită generează boala. Psihosomatizarea este doar un pas către declanșarea reală a bolii.
Uneori, nu un simptom deranjează, ci o experiență repetitivă de viață. O neîmplinire majoră. Poți să înveți să trăiești cu furia, dar nu poți trăi izolat, în însingurare”, este de părere Dana Dumitrache.

Toţi avem probleme pe care nu avem cum să le ocolim, dar sunt unele pe care le putem rezolva singuri şi altele pe care le putem rezolva cu ajutorul psihologului. Poate vă întrebaţi cum le putem identifica pe cele pe care le putem depăşi singuri şi când ne ducem la cabinet.

“În genere, experiența m-a învățat că nu ne rezolvăm problemele, le “depășim”, mai bine zis, le “adormim” sau le negăm/uităm, dar nu le dizolvăm prin acceptare și iertare conștientă; blocajele acestea emoționale vor refula într-un mod sau altul; în fapt, ne țin prizonieri într-o zonă acută de disconfort, de reacții emoționale (furie, manie, nesiguranță, frică), într-un carusel de evenimente deloc plăcute, care ne afectează calitatea vieții. Chiar și o ceartă banală poate genera un blocaj emoțional prin accesarea unui cuvânt-cheie cu rezonanțe profund dureroase pentru noi, de care nu suntem conștienți.”

Altfel spus, oamenii sunt sensibili când sunt puşi în faţa unor situaţii ca divorțul, despărțirile, anxietatea, depresia, probleme emoționale și comportamentale ale copilului, etc., iar atunci au nevoie de consiliere. Studiile arată că femeile sunt mai atente la starea lor emotională și decid mai usor că au nevoie de sprijinul unui specialist terapeut, deși, pentru că sunt rezistente, nu acționează imediat. Bărbaţii sunt mai temători și pot să răspundă mai puternic la fluctuațiile mentale și emotionale, chiar și prin somatizare, ca atare, cel puțin în ultimii ani, am remarcat că și bărbații au deschidere către psihoterapie.

Psihologul, cel puțin în ultimii zece ani, și-a delimitat clar aria de intervenție și și-a demonstrat eficacitatea anulând percepția încetățenită, comunistă și postcomunistă de “muma pădurii”, recte explorator de minți și conștiințe. Practica terapeutică a evoluat odată cu schimbările din toate domeniile de viață. Oamenii nu mai sunt aceiași, problemele lor diferă de ale semenilor lor din secolul trecut, de exemplu, dacă nu ca și formă, atunci ca și conținut. Stresul este boala secolului. Anxietățile, depresiile, abandonul (relațiile de cuplu se dizolvă din te miri ce), hiperactivitatea, alimentația nesănătoasă, insomniile, ating aprig omul și îi subminează capacitatea de adaptare. Dacă nu mergi la preot, mergi la psiholog. Ideal ar fi să îi frecventezi pe amândoi. Benefice sunt toate acele credințe care te ajută să te focusezi pe dezvoltare personală (morală / spirituală). Cărțile de dezvoltare personală umplu, astăzi, rafturile librăriilor, iar românii le cumpără și le citesc. Se autoeducă în sensul cunoașterii de sine, în sensul dezvoltării de sine.

Şi nu trebuie să vă fie teamă de întâlnirea cu medicul psiholog. Este o întâlnire ca între prieteni cu menţiunea că totul este strict confidenţial. Dana ne povesteşte cum decurge o astfel de şedinţă: „Firesc. Emoția, inerentă oricărei prime întâlniri, dispare din primele două-trei minute. Un psiholog terapeut priceput știe să încheie un acord terapeutic autentic încă de la prima întâlnire. Eu cred în “coup de foudre”. Cred în chimia pe care o crează empatia, înțelegerea profundă a ființei umane, un grad înalt de apreciere a Vieții, sub orice formă s-ar afla Aceasta. Am învățat că nu doar tu, ca terapeut, poți să stabilești dinamica întâlnirilor. Este mai important timpul terapeutic al clientului. Uneori este nevoie doar de câteva întâlniri pentru că problemele (întotdeauna sunt mai multe, sunt interconectate) să capete sens și să-și afle soluții. Alteori, dincolo de obiectivele comune și de protocolul terapeutic, dincolo de abordarea terapeutică, întâlnirile se întind pe o perioadă mai lungă de timp, vorbim de luni sau, chiar ani.”

Iar când vorbim de probleme emoționale și mentale, vorbim de probabilitatea majoră ca acestea să se acutizeze și să degenereze, iar consecințele sunt fie invalidarea individului ca ființă socială, fie sabotarea împlinirii personale sau profesionale, fie pericolul letal (actul suicidar în depresie sau schizofrenie, de exemplu, sau cauzat de o credință fundamentală). “Psihicul omului este ca bulgărele de zăpadă, iarna; la un moment dat își oprește tăvălugul și fie împietrește, fie se sfarmă. O depresie se poate instala doar pentru că un plan, un singur plan al vieții este gol. Ca să vă dau un exemplu: sentimentul inutilității poate fi devastator și poate afecta/angrena toate aspectele vieții: biologice, sociale, emoționale, afective, spirituale. Lovește mai întâi în încrederea de sine, în stima de sine, lovește în capacitatea omului de a interrelaționa corect și complet, lovește prin mecanisme de apărare autodistructive. Pur și simplu, inutilitatea alienează. La fel și deficitul afectiv sau emoțional.

După 2009, mii de români și-au pierdut casele, afacerile, banii, oamenii pe care îi considerau prieteni. Este o tragedie colectivă care va afecta pe termen lung conștiința colectivă a neamului nostru și ne va modifica comportamentul social, emoțional, pe termen lung, aș spune, chiar, timp de generații. Ca să ajuți un om să-și recapete încrederea în sine, în viață, în oameni, în resursele proprii de reinventare si de autorealizare, ai nevoie de pârghii de interacțiune, de cunoaștere, de lucru, de-a dreptul excepționale. Ai nevoie, ca terapeut, de resurse cu mult mai înalte decât cele pur teoretice sau practice. Un singur insight poate declanșa deblocări în toate planurile existenței fizice. Uneori, cuvântul are efect după un anumit timp. Atunci când, cu adevărat, va fi înțeles, acceptat, revelat. De aceea și pauza terapeutică este utilă. Mingea se află pe terenul clientului. El decide de cât timp are nevoie să vindece partea din el răscolită, rănită. Vorbesc de o decizie. Dacă a hotărât că vrea să se vindece, atunci are și resursele să o facă. Dacă timpul îi este prieten. Am generalizat pentru că, repet, nu există o singură problemă, ci o încrengătură de probleme care se hrănesc și se perpetuează unele pe celelalte. În spatele fiecărui simptom se ascunde o lume întreagă. În spatele unui singur comportament indezirabil / autodistructiv, s-ar putea să se afle comportamente moștenite transgenerațional.”

Un terapeut bun trebuie să fie și un soi de enciclopedie ambulantă. Să fie un erudit! Să fi trecut prin toate etapele cunoașterii. Să fi trăit, la nivelul experienței personale, mai mult decât zece clienți la un loc, cu precizarea ca experiențele acestea de viață, mai mult sau mai puțin solicitante sau traumatizante, să fi fost introiectate, asumate, acceptate și iertate. Un terapeut bun trebuie să fie gnostic, dar și agnostic. Trebuie să aibă deschidere către tot și către toate și să dispună de inteligență emoțională autentică. În spatele trăirilor subiective și în spatele realității obiective, se află ceva în plus, ceva mai profund, mai abscons, mai înalt. Un terapeut bun trebuie să aibă fler, intuiție. Trebuie să aibă și credință. Și trebuie să accepte că cel din fața sa are, de asemenea, calități care așteaptă să fie activate și valorizate. Este nevoie de mult suport afectiv și emoțional. Secrete adânci pot fi dezvăluite. Trebuie să meriți, ca terapeut, increderea omului din fața ta. Trebuie să-i onorezi deschiderea. Nu o poți face fără înțelegere, fără recunoștință, fără iubire.

Aşadar, dragilor, dacă simţiţi că aveţi nevoie să călcaţi pragul unui psihoterapeut/psiholog nu ezitaţi să o faceţi. În acest mod vă puteţi rezolva şi descoperi cele mai secrete sentimente şi trăiri de care nici măcar nu ştiaţi.

– See more at: http://www.elacraciun.ro/de-ce-ne-este-frica-de-psiholog/#_

Comments are closed.