Advertisement

Gandirea pozitiva nu este magie

Daca nu obtii ceea ce iti doresti, este din cauza ca nu ai stiut cum sa procedezi si sa gandesti suficient de pozitiv.

Si daca esti singura, este pentru ca refuzi sa ceri sa ti se ofere dragoste“, explica o doamna fascinata de gandirea pozitiva. Sau, mai bine-zis, reclama asta.

Inclusiv pentru a-si parca masina, ea incearca sa puna in practica invatamintele culese la seminarii: „Vizualizezi un loc in zona care iti convine cel mai mult, il plasezi in mod simbolic intr-o bula si te concentrezi cu toate fortele pe ideea ca acest loc exista, ca iti este destinat.“

Gandind ca aplica tehnicile psihologiei pozitive, in realitate, aceasta femeie se afunda in universul „gandirii magice“.


A VREA SI A PUTEA, DOUA LUCRURI DIFERITE

Dupa Freud, gandirea magica este modul de gandire privilegiat de catre toti copiii. Incapabili sa distinga intre vis, real si imaginar, ei considera ca „a vrea“ si „a putea“ sunt echivalente, si dorintele lor sunt atotputernice.

O etapa de neevitat a dezvoltarii psihice, uneori, gandirea magica nu dispare la maturitate. De exemplu, o regasim in functiune cand, in mod confuz, ne simtim vinovati ca persoanele pe care le antipatizam profund patesc ceva: un accident, o boala.

A crede ca blestemele si gandurile noastre, bune sau rele, influenteaza existenta celor carora le adresam, participa, in mod egal, la gandirea magica.

„ATOTPUTEREA“ SPIRITULUI

Aceasta credinta isi are radacinile in balbaielile gandirii umane. Mult timp, specialistii in preistorie au crezut ca bizonii si caii reprezentati in grotele de la Lascaux si Altamira reproduc scene reale de vanatoare.

In prezent, ei declara ca pentru stramosii nostri desenarea acelor animale era o tehnica mentala magica, care viza sa imbuneze soarta, ca ea sa le fie favorabila si sa le asigure o vanatoare bogata.

Aceasta iluzie de control vine in ajutorul anxiosilor, pentru care incertitudinea este cel mai rau lucru de pe pamant. A plonja in lumea visului, in lumea imaginarului, in care totul este posibil, ne permite sa scapam de frica existentiala si de angoasa mortii.

PESIMISMUL ESTE PERICULOS PENTRU SANATATE?

Gandirea magica are, in mod egal, inconveniente. Daca a gandi un lucru il face sa se intample, pesimistii, anxiosii, scepticii se condamna la nefericire eterna. „Esti pesimista si crezi ca tipul vinovat de accidentul de masina nu o sa-ti plateasca daune? Fii convinsa ca nu vei vedea niciodata acei bani“, ma asigura o buna prietena. „Trebuie sa crezi cu tarie ca ii vei primi!“, adauga ea.

Insa ideile negre nu influenteaza nici universul, nici justitia. In schimb, e adevarat ca ele ne fac mai vulnerabili si ne compromit capacitatea de adaptare la incercarile vietii. In final se vor autogenera, iar gandurile sumbre duc la disperare si descurajare.

NIMENI NU ESTE BLESTEMAT

Freud remarcase ca anumite persoane par prizonierele unor scheme catastrofale si infernale: se casatoresc, sotul/sotia moare pentru ca sufera de o maladie fara diagnostic; sunt indragostite si partenerul/a le paraseste; prietenii le tradeaza; serviciile sau afacerile le sunt in pericol.

Ca si cum ceva le-ar teleghida catre fiintele si situatiile pe care ar trebui sa le evite. Pana cand ajung sa creada ca sunt victimele unui destin urat.

Pentru psihanaliza, nu este la mijloc nicio magie neagra, ci „nevroza destinului“. In mod inconstient, aceste persoane isi creeaza propria nefericire din cauza unui sentiment de culpabilitate care le impinge sa se autopedepseasca. Solutia ar fi sa inteleaga si sa analizeze ce dorinte vinovate si insuportabile le determina sa-si faca atata rau.

BINEFACERILE NEGATIVISMULUI

Atat timp cat nu ne invadeaza intreaga existenta, gandurile noastre pesimiste au, si ele, o functie: frica ne protejeaza de situatiile riscante, vinovatia ne impiedica sa le facem rau apropiatilor, suferintele, momentele de tristete ne fac umani si sensibili la durerea celuilalt.

„Cand avem simtul realitatii, suntem, implicit, chinuiti“, afirma psihanalistul Adam Phillips. „Cei care privesc stirile la televizor si sunt cat de cat fericiti, cred ca au o problema.“ Negand cu hotarare eficacitatea gandirii pozitive, care este „o nebunie la moda“, celebrul psihanalist britanic opina ca „a avea mintea sanatoasa implica a invata sa iubesti conflictele si sa abandonezi toate miturile armoniei, coerentei si mantuirii“.

Editare de Andreea Radulescu-http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/gandirea-pozitiva-nu-este-magie-2122869

Comments are closed.