Advertisement

Life coaching – o profesie de actualitate

Introducerea in COR a profesiei de „specialist in activitatea de coaching” deschide calea spre reglementarea practicarii sale. Sunt in curs de elaborare si standardele de formare si cerintele minime referitoare la abilitatile pe care trebuie sa le posede un coach. In felul acesta, o activitate ce era nereglementata isi defineste cadrul legal, capatand un cadru legal pe masura importantei sale sociale.

Ce este Life Coachingul NLP?

Life coachingul poate fi definit drept cea mai eficienta modalitate de maximizare a exprimarii talentelor si potentialului propriu, precum si de optimizare a tuturor domeniilor vietii personale si profesionale. Prin relatia dintre un client si specialistul atent format:

1 se identifica diferenta dintre cum ar putea fi viata clientului si cum este in prezent,
2 se identifica si depasesc convingerile limitatoare si emotiile neadecvate care mentin aceasta situatie,
3 se identifica si valorifica toate talentele, abilitatile, cunostintele si experientele constructive ale clientului,
4 se concep si pun in practica actiuni concrete, eficiente, menite sa produca schimbari semnificative,
5 se dezvolta capacitatea clientului de a folosi autonom cele invatate, descoperite si schimbate in procesul de coaching, pentru a putea ulterior sa repete aceleasi performante si fara ajutorul coachului.
Life Coachingul NLP este un proces:

6 orientat spre solutii,
7 bazat pe un concept de dezvoltare personala, in locul celui de „reparare” folosit in psihoterapie sau consiliere,
8 de scurta durata, putand produce schimbari majore chiar si intr-o singura sesiune,
9 integral, deoarece abordeaza echilibrat aspectele corporale, emotionale, mentale si spirituale,
10 cu eficienta demonstrata de cei peste 35 de ani de practicare a sa la nivel mondial.

Ce ofera clientilor Life coachingul NLP?

Life coachingul poate fi oferit in doua variante esentiale:

1. ca mijloc de depasire a provocarilor cu care se confrunta clientul, legate de imbunatatirea performantelor actuale si depasirea unor limite auto-impuse,
1. ca modalitate de auto-cunoastere si dezvoltare personala, ce foloseste provocarile din viata de zi cu zi drept oportunitati pentru explorarea si integrarea elementelor din realitatea interioara ce intervin in acele contexte.

In primul caz, contractul se refera la facilitarea schimbarilor de atitudine si comportament care pot schimba realitatea exterioara in conformitate cu dorintele si aspiratiile clientului. In a doua ipostaza, contractul se refera la insotirea clientului intr-o explorare interioara, care vizeaza gasirea sensului, a semnificatiei profunde a fiecarei astfel de provocari, de regasire de sine si accesare plenara a potentialului personal.

La finalul explorarii, provocarea din realitatea exterioara uneori persista, alteori a disparut demult, dar experienta pe care o are clientul in acel context este complet diferita: mult mai plina de sens, asociata cu emotii constructive si bazata pe actiuni (sau inactiuni) extrem de eficiente, deoarece sunt in acord cu propria persoana.

Ce face un Life Coach NLP?

Un coach care actioneaza pentru depasirea provocarilor actuale seamana cu un antrenor sportiv, care faciliteaza obtinerea performantelor dorite, bazandu-se mai ales pe talentele si motivatiile deja cunoscute ale clientului sau. Obiectivele cu care opereaza sunt concrete, adesea cantitative si puternic ancorate in realitatea exterioara:
1 obtinerea slujbei sau carierei dorite de client,
2 asigurarea fondurilor necesare pentru sustinerea stilului sau de viata,
3 optimizarea relatiei de cuplu ori a celei cu copii,
4 regasirea si eventual imbunatatirea starii de bine (wellness) si sanatate,
5 asigurarea timpului si resurselor necesare pentru alte surse de satisfactie (hobbyuri, prieteni, implicare sociala etc.).

Un Life coach orientat spre dezvoltarea personala seamana mai degraba cu un initiator din templele antice, ori Socrate asa cum este descris in dialogurile platonice. Telul sau nu este schimbarea directa a realitatii exterioare, ci clarificarea relatiei pe care clientul o stabileste intre viata sa actuala si potentialul sau. Obiectivele sunt subiective, calitative si egal distribuite intre realitatea exterioara si trairile interioare. Daca este sa luam ca exemplu aceleasi domenii ca mai sus, un astfel de Life coach se va concentra pe:

1 elucidarea relatiei cu munca si cu grupurile de oameni ce se dedica aceluiasi tel, precum si gasirea talentelor si competentelor ignorate sau minimalizate de catre client,
2 definirea propriei notiuni legate de bogatie, abundenta, viata implinita din punct de vedere material,
3 definirea propriei conceptii referitoare la masculinitate/feminitate, sexualitate, procreare si relatia cu copiii, precum si activarea abilitatilor si competentelor ignorate sau minimalizate de catre client,
4 asumarea propriului corp si optimizarea capacitatii de detectare si interpretare a semnalelor de la acesta, astfel incat clientul sa poata interpreta adecvat eventualele simptome si sa actioneze adecvat,
5 definirea unui rol, a unei misiuni in relatia cu societatea si activarea resurselor necesare implinirii lor.

Pe ce se bazeaza Life Coachingul NLP?

Coachingul orientat spre facilitarea atingerii obiectivelor concrete se bazeaza, in principal, pe functia constiintei de a detecta si gestiona diferentele dintre dorinte si realitate, dintre asteptarile referitoare la satisfactia pe care clientul o poate obtine prin indeplinirea obiectivelor sale si atingerea nivelului de performanta dorit. Fiecare sesiune se concretizeaza intr-un plan de actiune, pe care clientul il pune in aplicare, iar apoi discuta cu coachul rezultatele obtinute, pentru a face corectiile necesare sau a trece la urmatoarea etapa de actiune. Invatarea si schimbarea vin in principal din actiunile concrete ale clientului, bazandu-se pe feedbackul dat de realitatea sa exterioara.

Coachingul orientat spre dezvoltarea personala se bazeaza, in principal, pe functia de auto-observare a constiintei, care permite identificarea diferentelor dintre potential si actual, dintre linia innascuta de desfasurare a propriei vieti si realitatea de aici si acum (interioara si exterioara). Coachul faciliteaza constientizarea unor elemente ignorate, respinse sau pur si simplu neaccesate inca din potentialul clientului, care determina sau intretin astfel de diferente.

Procesele de auto-observare sunt continuate de client si intre sesiuni, pentru a permite obtinerea de informatii si din ceea ce nu merge, nu doar din strategiile de succes. Invatarea si schimbarea sunt generate de informatii si abilitati emergente, pana atunci necunoscute clientului, ce sunt integrate si sporesc autenticitatea trairilor si actiunilor sale.

Cine poate beneficia de Life Coaching NLP?

La primul tip de coach fac apel clientii care stiu deja clar ce anume isi doresc, la cel de-al doilea tip vin clientii carora le este greu sa spune ce ii nemultumeste la viata actuala, dar considera ca pot avea parte de alte experiente decat pana atunci. Procesul de coaching necesita in primul caz doar cateva (1-5) sedinte, extinse pe perioada necesara atingerii obiectivului ales.

In schimb, durata procesului de coaching ce vizeaza dezvoltarea personala este mai lunga. Obiectivul general, de maturizare emotionala si comportamentala si creare a mecanismele prin care ulterior clientul isi poate continua independent dezvoltarea personala, este atins de obicei in 6 luni – 2 ani, fara a fi insa nevoie de sedinte periodice in tot acest interval.

Sursa:http://www.ziare.com/locuri-de-munca/meserii/life-coaching-o-profesie-de-viitor-1222864

Comments are closed.