Cum sa-ti dai seama cand cineva te minte?

De cele mai multe ori ne putem da seama daca persoana din fata noastra ne minte. Limbajul trupului poate fi usor de citit si de interpretat. De cele mai multe ori este foarte greu sau chiar imposibil pentru interlocutor sa-si controleze constient toate reactiile non verbale si paraverbale. In cazul unei conversatii cateva semne pot fi „citite” si iti pot da indicii ferme asupra spunerii adevarului sau ba din contra, ale neadevarului.

O lista de referinta a semnelor ca persoana din fata ta nu-ti spune adevarul poate fi urmatoarea:
1. Gesturi asimetrice. De exemplu, daca vorbeste cu tine si gesticuleaza cu mana sau arata cu degetul in alta directie decat priveste, poate fi un semn ca te minte. Aceasta asimetrie a gesturilor apare in momentul in care una spune si alta gandeste, moment in care apare o asimetrie a gesturilor. Intr-un anumit sens, nonverbalul nu se pliaza pe verbal. La fel si mimica unei persoane poate deveni asimetrica, de exemplu, o parte a fetei este incordata, iar cealalta incearca sa zambeasca. Fiind atent la asemenea detalii, vei putea sa le observi cu usurinta.
2. Raspunsuri prea rapide. Daca iti va raspunde foarte repede unei intrebari (sub o secunda) este un semn ca avea pregatit acel raspuns si este prea putin probabil sa fie adevarat. De obicei atunci cand un om minte, este cel mai probabil sa se fi asteptat la intrebarea respectiva, motiv pentru care avea gata pregatit raspunsul. Atunci cand nu te-ai pregatit sa raspunzi la o anumita intrebare iti va lua cel putin o secunda pentru a oferi un raspuns care sa confirme realitatea.
3. Raspunsuri prea incete. La fel, daca ezita foarte mult in a-ti oferi un raspuns este un nou semn ca in acel moment improvizeaza!
4. Priveste in dreapta sus (in dreapta lui) De regula va privi in aceasta directie atunci cand improvizeaza sau isi imagineaza. Cei mai multi oameni acceseaza imaginatia atunci cand privesc in dreapta sus. Atunci cand privesc in stanga sus acceseaza amintiri, iar in dreapta sus isi imagineaza diferite lucruri, inclusiv un raspuns neadevarat.
5. Incapacitatea de a relua o poveste in sens invers. Atunci cand intrebi o persoana unde a fost si-ti spune o poveste care constituie o serie de evenimente, pune-l sa spuna povestea in sens invers, adica retine cele 5-6 insiruiri ale faptelor si intreaba-l: deci ce-ai facut inainte de ….?, dar inainte de….? Daca a improvizat povestea, va avea o ezitare lunga ca timp in a-ti oferi un raspuns.
6. Isi duce mana des la ureche sau isi acopera gura cu mana. Multi oameni atunci cand mint isi duc mana la ureche sau isi acopera gura cu mana. Este un fel de autoprotectie care se genereaza de obicei spontan.
7. Povestirea exacta. O poveste mult prea exacta poate insemna o poveste pregatita dinainte. De obicei, cand un om relateaza anumite fapte, detaliile ii vin in minte pe parcurs, motiv pentru care se mai autocorecteaza din cand in cand. Autocorecturile nu apar in momentul in care povestea este pregatita pentru a fi spusa, deci cel mai probabil a fost repetata dinainte.
8. Punctarea unei idei in mod insistent. Cine se scuza se acuza, spune o vorba veche. Daca tu de exemplu intrebi : unde ai fost si ti se raspunde cu o negatie cum ar fi: ”nu am facut nimic rau”, acesta este un semn ca e posibil sa te minta, prin evitare. Este cracteristica acelor situatii cand pui o intrebare de buna credinta si ti se ofera un raspuns foarte suspect, o scuza…fara ca macar sa fi intrebat daca a facut ceva rau sau nu.
9. Blocaje in expunere. Atunci cand ti se spune o poveste sau ti se face o expunere, cel care povesteste nu se asteapta sa fie intrerupt, mai ales atunci cand are povestea pregatita. Prin urmare, pune o intrebare de detaliu lipsita de importanta la care nu se asteapta. Daca va avea dificultati mari in a oferi acel detaliu si apoi va avea mari dificultati in a-si continua povestea, nu-i de bine.
10. Schimbari de ton sau viteza. Atunci cand un om minte tinde sa vorbeasca mai repede decat de obicei sau se precipita, devenind agitat uneori. Practic, trebuie sa urmaresti acele semne, acel ton, acea intonatie care nu-i este caracteristica.

De regula, aceste semne sunt universale, insa trebuie interpretate cu grija. Cu cat sunt prezente mai multe din aceste semne cu atat probabilitatea de a te minti este mai mare. Pot fi insa si exceptii, astfel incat cel mai bine ar fi sa-l urmariti in diferite contexte, sa stabiliti daca acestea sunt prezente si apoi veti face interpretari mult mai sigure. Prezenta unui singur semn nu inseamna 100% ca esti mintit/mintita. Cu cat sunt mai multe semne cu atat probabilitatea este mai mare. Este bine sa te antrenezi sa observi persoane care mint, dar tu esti dezinteresat/a. Urmareste reactiile si invata. La un moment dat, dupa putina practica iti vei da seama foarte usor. Aceste indicii ca esti mintit/a apar atat in viata personala cat si in afaceri sau viata profesionala, unele dintre ele fiind mai mult sau mai putin aplicabile in functie de context.

Se spune ca sunt si oameni care mint cu sange rece in sensul ca sunt profesionisti in adevaratul sens al cuvantului. Natura umana nu este perfeca, inconstient sau nu vei primi la un moment dat semnale ca te minte. Exceptie fac cazurile patologice sau situatia in care te minte, crezand de fapt ca spune adevarul.

Sursa:http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_22418/10/indicii/-/Cum/sa-ti/dai/seama/cand/cineva/te/minte?.html

Cele ZECE sfaturi pline de intelepciune oferite de Confucius

Confucius (550 i.Hr. – 470 i.Hr.) este considerat a fi unul dintre cei mai importanti filosofi pe care i-a cunoscut umanitatea. In China, momentul aparitiei lui Confucius este considerat a fi inceputul unei noi ere datorita impactului pe care l-au avut invataturile sale asupra culturii chineze. Confucianismul, religia sau mai bine spus codul moral respectat de un numar foarte mare de chinezi este bazat pe invataturile sale. Confucianismul este o religie preocupata de fiinta uana, de interesele si de realizarile sale, spre deosebire de abstractiuni sau probleme teologice.

Adesea, invataturile sale sunt confundate cu invataturile taoiste. Cu toate ca Lao Tzu a fost contemporan cu Confucius si cu toate ca intre cei doi au existat dialoguri, invataturile celor doi se diferentiaza intr-o foarte mare masura. Invataturile lui Confucius se ocupa de aspectul practic si pamantesc al existentei umane, in timp ce taosimul, religia inspirata din invataturile dezvoltate de Lao Tzu, se ingrijeste mai mult de planul esoteric si ceresc.

Iata care sunt cele ZECE sfaturi pline de intelepciune oferite de Confucius: Continue reading “Cele ZECE sfaturi pline de intelepciune oferite de Confucius” »

Experimentul psihologic prin care ne putem indragosti de oricine

Psihologul american, care a tot încercat să găsească “scurtături” în stabilirea unor relaţii între oameni, a pus la punct un set de 36 de întrebări prin care oricare doi străini, spune Aron, se pot îndrăgosti. După parcurgerea întrebărilor de către cei doi, aceştia trebuie să se privească în ochi timp de patru minute, iar la finalul intervalului, se presupune că dragostea îşi va fi făcut deja simţită prezenţa. Ideea de bază a acestui experiment vizează vulnerabilitatea, care, spun cercetătorii, este un element-cheie în dezvoltarea ataşamentului. “Un pattern de bază asociat cu dezvoltarea unei relaţii apropiate între semeni este auto-expunerea susţinută, reciprocă, din ce în ce mai profundă,” spun autorii studiului. Astfel, cu cât două persoane se vulnerabilizează mai mult una în faţa alteia, prin confesiuni şi sinceritate, cu atât cresc şansele unei apropieri ce poate conduce la ceea ce numim dragoste.

Dacă sunteţi dispuşi să verificaţi validitatea experimentului propus de Aron, vă invităm să citiţi întrebările din cadrul lui şi să le testaţi alături de un partener / o parteneră. Poate fi o persoană cunoscută sau, pentru a face experimentul “ca la carte,” puteţi provoca un străin. Aşteptăm poveştile voastre despre îndrăgostire-fulger sau eşec fulminant. Oricum, nu uitaţi ca la finalul chestionarului, să vă priviţi intens ochi în ochi, timp de patru minute. Continue reading “Experimentul psihologic prin care ne putem indragosti de oricine” »

Cadou de Valentine’s Day -41 Carti de dezvoltare personala online gratis pdf si audio

Dezvoltarea personala este unul din domeniile care au avut un impact mare in viata mea, ajutandu-ma atat din punct de vedere personal cat si profesional.

Cand am inceput prima oara sa citesc carti de dezvoltare personala eram studenta. Neavand bani, pentru a citi cartile care ma interesau mergeam la biblioteca facultatii si eram clienta fidela a anticariatelor din Bucuresti, de unde mi le puteam lua la un pret mai mic.(Asculta povestea mea aici)

Acum, o gramada de carti de dezvoltare personala sunt disponibile online, gratuit. Asa ca, daca doresti sa iti imbunatatesti viata pe toate planurile, nu mai ai ca scuza banii. Aceste carti le poti accesa oricand, de oriunde atat timp cat ai un calculator si acces la internet.

Pentru a-ti usura munca de cautare, am intocmit pentru tine o lista cu carti de dezvoltare personala in format pdf si audio, in romana dar si in engleza.

Sper sa iti placa si sa te ajute in atingerea obiectivelor tale personale si profesionale.

Rugamintea mea este sa dai LIKE si sa impartasesti aceasta lista cu prietenii tai. Le vei face un mare bine.

Lista cu carti de dezvoltare personala gratis:

Continue reading “Cadou de Valentine’s Day -41 Carti de dezvoltare personala online gratis pdf si audio” »

Limbajul ochilor-Nonverbal in negocieri

Stai de vorba cu cineva si ai vrea sa ai mai multe repere decat limbajul verbal. Mai jos aveti cateva lucruri depre limbajul ochilor si ce insemna aceste lucruri. Folosirea acestor instrumente este o adevarata arta.

Ochii sunt cel mai la indemana de urmarit. Daca miscarile mainilor pot fi controlate, chiar zambetul sau supararea, pupila este cel mai putin controlabila. Va invit sa testati metoda si sa profitati de avantajele utilizarii ei.

Aceasta metoda nu este infailibila, ea trebuie corelata cu intrebari specifice, verificare si reverificare.

Exista un raspuns simplu la intrebarea: „De ce ochii fug in anumite directii?”. In principiu, partea stanga a creierului se ocupa de preobleme logice, analize si stocheaza toate amintirile tale, iar partea drepata se ocupa cu „a imagina”, cu ce ar putea fi dar nu este, cu idei noi, creativitate etc. Asadar, retine pentru inceput, partea stanga a creierului este asociata cu ce este, iar partea drepata cu ce ar putea fi.

Pune-l pe colegul tau sa-si aminteasca ce a facut saptamana trecuta si vezi unde isi arunca privirea. (cel mai probabil se va uita in stanga sus) Pune-l apoi sa-si imagineze ceva. Cel mai probabil se va uita in drepta sus. Cand spun stanga lui si drepta lui, ma refer la cel care priveste, cel care misca ochii si nu la tine ca interlocutor. In 90% din cazuri oamenii se uita in acest fel. Poate fi insa si diferit, mai ales la stangaci. Odata ce ai vazut unde isi arunca privirea, i-ai identificat formula dupa care isi imagineaza ceva si dupa care isi aminteste ceva. Avantajul acestei metode este ca poate fi testata aproape instantaneu. Mult succes in practicarea ei! Retine, il intrebi diverse lucruri despre care stii ca sunt adevarate, care s-au intamplat si vezi unde-si arunca privirea, iar apoi poti trage concluzia ca atunci cand iti spune adevarul se uita in stanga. Apoi, prin intrebari elegante pune-l sa-si imagineze ceva. Ar trebui sa se uite in dreapta sus. Daca asa este, poti trece mai departe. L-ai „calibrat” cum se numeste in limbajul de specialitate. Folosind aceste informatii poti trece la discutii serioase si poti asocia limbajul ochilor cu ceea ce el spune.

De exemplu, in recrutare se poate folosi cu succes metoda. In cadrul unui interviu pentru angajare am „calibrat”, am vazut ca respecta parametrii si am trecut la intrebari mai serioase. Saraca fata, mintea de rupea. Nu-si lua ochii din drepta sus, aproape mai deloc. Am zis ca n-oi fi calibrat eu bine si am inceput sa pun intrebari mai precise si i-am cerut dovezi care sa sustina ceea ce spunea. Evident, m-am trezit cu raspuns: Stiti, nu se poate…bla, bla. Eram amuzat de situatie. Mi-am dat sema ca nu e ok, insa am zis sa-i organizez un training pilot sa vad ce poate. In training s-a confirmat totul, adica temerile mele, ceea ce eu vazusem deja in limbajul ochilor. Aceasta este o situatie care nu m-a costat nimic, dar care m-a convins intradevar ca metoda merita folosita cu incredere. Am cativa ani de cand folosesc metoda si imi este de un remarcabil folos. Stiu cand un om ma minte, cand e incercat de o emotie, sau cand imi spune adevarul.

Mai jos veti gasi descrise miscarile pupilei si semnificatia asociata acestora: Continue reading “Limbajul ochilor-Nonverbal in negocieri” »

Secretul vietii armonioase

Sufletul Universal – un diapazon la care trebuie să ne acordăm
„În fiecare dimineaţă, la trezire, şi de mai multe ori pe zi, gândiţi-vă la Sufletul Universal ca la un diapazon cu care trebuie să vă puneţi în rezonanţă. În acest fel, veţi pătrunde, încet-încet, în armonia cosmică. Închipuiţi-vă că sunteţi un instrument muzical şi aveţi de înfăptuit o întreagă lucrare de adaptare, pentru a deveni, la rândul vostru, un instrument bine acordat.
Veţi întreba: „Un instrument muzical?” Da, de exemplu, o vioară, fiindcă în acest instrument se pot descoperi nişte analogii cu fiinţa umană. Pe structura sa de lemn ce reprezintă corpul fizic sunt întinse patru corzi: sol corespunde inimii, re, intelectului, „la” corespunde sufletului, iar mi, spiritului; iar arcuşul, aflat neîncetat în mişcare pe cele patru corzi făcându-le să vibreze, reprezintă voinţa.Vioara va scoate nişte sunete armonioase numai dacă este acordată. De aceea violonistul nu începe niciodată să cânte înainte de a-şi acorda instrumentul. Asemenea lui, nici noi nu trebuie să începem „să cântăm” fără a ne acorda inima, intelectul, sufletul şi spiritul, iar pe parcursul zilei trebuie deopotrivă să veghem ca aceste „corzi” să rămână bine întinse.”
Omraam Mikhaël Aïvanhov

Timpul este singura resursa pe care, daca nu o consumi, se pierde si, daca o consumi, se castiga

Unii oameni alearga maratonul. Altii escaladeaza munti inalti ori isi petrec viata analizand sub un microscop lumea fantastica a microorganismelor. Dar nu asta ii face speciali. Nu. Ei, toti oamenii din jurul nostru, sunt mai mult decat vedem noi. Sunt un ghem de dorinte, de trairi, de experiente si indarjire. Multi si-au inchinat viata unui crez, dar putini reusesc sa traiasca in concordanta cu el vreme indelungata. Multi si-au setat scopuri precise, putini au ajuns sa le si vada implinite, depasite, transformate in trepte ale unei scari care urca si urca mereu. Ma bucur sa intalnesc, din cand in cand, oameni pentru care imposibilul e doar o provocare marunta. Iar invitatul rubricii „Oameni frumosi” de astazi este un astfel de om.

In ciuda tuturor lucrurilor pe care le-a realizat in viata, Virgil Profeanu a ramas un om simplu. Simplu si eficient, probabil ca m-ar corecta dumnealui. Intr-o scurta sinteza a omului Virgil Profeanu, merita amintit ca a urmat cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa, apoi ale Scolii de Arta, pentru ca mai apoi sa fie tenor, dirijor de cor si scriitor. Intr-o evolutie interesanta, viata l-a adus in fata provocarilor unei afaceri. Si i-a placut ideea, motiv pentru care astazi VP Holding, compania pe care a fondat-o cu 14 ani in urma, ofera peste 150 servicii si produse clientilor prin cele 5 birouri in 4 locatii nationale si internationale. Un holding care supervizeaza activitatea a 36 de departamente si a peste 300 de angajati si colaboratori.

Despre omul Virgil Profeanu m-am gandit sa va povestesc astazi. Discutia a avut loc la inceputul lunii decembrie 2014.

Alin Popescu: Tenor, dirijor de cor, absolvent de teologie ortodoxa, dar in acelasi timp cu formare la un liceu real (matematica-fizica). Cum se impaca toate aceste lucruri?

Virgil Profeanu: Din punctul meu de vedere, nu are relevanta ce scoala am facut. As fi putut sa fac orice scoala, as fi ajuns tot aici! Ceea ce ma ambitioneaza e de fapt ideea si nu contextul.

Asta inseamna ca dumneavoastra credeti in destin? Continue reading “Timpul este singura resursa pe care, daca nu o consumi, se pierde si, daca o consumi, se castiga” »

Emotiile si business-ul

Se spune ca afacerile se fac la rece, cu capul, nu cu inima. Dar adevarul este ca putini sunt cei care pot gandi fara a fi influentati vreo clipa de un eventual conflict anterior, de vreo tristete de fond sau de vreun entuziasm recent. Cum se manifesta emotiile in afaceri? Ce rol au? Iata cateva raspunsuri de coach, adica cei care ii ajuta pe oamenii de afaceri sa ia decizii bune.

Cum se manifesta emotiile si emotivitatea in afaceri?

Paul Adrian Costin, MBA, coach, trainer la Avalon Management

„Antreprenoriatul e dur. Sa pornesti o afacere pe cont propriu, este o decizie importanta. Ce ar face ca aceasta decizie sa fie una care sa implice preponderent emisfera stanga (careia ii punem in carca, dominant, ratiunea), de exemplu? Un plan de afaceri, o analiza a pietei, o strategie pe termen mediu si lung. Mai presupune management.

Sa conduci o echipa, un proiect, rational ar inseamna: sa definesti obiective si etapele atingerii lor, sa stabilesti cate sunt (calitativ si cantitativ) si cum aloci resursele necesare, sa stabilesti si sa comunici mijloacele si procesele de control, sa coordonezi oameni, activitati. Lumea afacerilor este pragmatica prin definitie, dar actiunea oamenilor este emotionala. Altfel, totul ar fi simplu si plin de formule.“

Alexandru Frumosu, coach, trainer si consultant cu peste 25 de ani de experienta, Avalon Management

„Este bine de stiut ce modificari pot produce emotiile in organismul nostru si care pot fi consecintele. Pe scurt, emotiile pe care le traim afecteaza fiecare celula a organismului. Va puteti bloca, fiind incapabil de a raspunde prompt mediului de afaceri, repetand vechile tipare de comportament.

Acest lucru va va face sa nu identificati solutii noi, creative, care sa va conduca la dezvoltarea afacerii dumneavoastra si, cel mai probabil, va va conduce catre repetarea unor greseli pe care le-ati mai facut anterior. Mania va poate provoca si dureri de cap, ameteli, confuzie, nervozitate.

Mintea, in subconstient, proceseaza aproximativ 20.000.000 de stimuli din mediu in fiecare secunda, fata de cei 40 de stimuli din mediu interpretati de mintea constienta in acelasi interval de timp.

Ca urmare, subconstientul gestioneaza toate aspectele vietii noastre exact asa cum a fost programat, insa comportamentul pe care mintea subconstienta il manifesta, nu este adesea creatia noastra. Continue reading “Emotiile si business-ul” »

Atragi catre tine esenta lucrurilor la care te gandesti

LEGEA ATRACTIEI SPUNE:ATRAGI CATRE TINE ESENTA LUCRURILOR LA CARE TE GANDESTI!

…Daca ma simt neapreciat din cauza unor intamplari recente din viata mea, legea atractiei nu ma poate inconjura dintr-o data cu oameni care ma vor aprecia.

…Daca ma simt gras si nefericit, nu pot trece brusc intr-o stare de spirit care sa ma faca sa ma simt bine, sa am un corp frumos si sa fiu multumit de mine.

…Daca ma simt fara speranta in privinta situatiei mele financiare, nu pot atrage mai multi bani. Imbunatatirea nu va veni niciodata atunci cand esti descurajat, pentru ca acest lucru sfideaza legea atractiei.

…Daca sunt furioasa pe oamenii care profita de mine, ma mint si nu ma respecta, nici o actiune pe care as face-o impotriva lor nu poate opri aceste lucruri, pentru ca voi atrage si mai multe astfel de lucruri dandu-le atentie.

…Legea atractiei iti trimite inapoi intr-o multime de feluri raspunsuri la frecventa ta vibrationala.
Pe scurt, ceea ce se intampla este o potrivire vibrationala cu energia pe care o oferi tu – iar emotiile pe care le simti iti indica care este aceasta stare vibrationala.
Din momentul in care devin constienti de legea atractiei, multi oameni decid sa-si tina sub control gandurile, pentru ca inteleg puterea gandului.
Astfel cauta sa-si focalizeze gandurile prin metode precum hipnoza, meditatie, afirmatii sau alte metode de autocontrol.

…Dar exista un mod mult mai usor de a aborda calea creatiei deliberate si a indeplinirii intentiilor din aceasta viata, iar acesta este intelegerea legii permisiunii.

…Aceasta inseamna ghidarea gandurilor tale in directia a ceea ce-ti doresti.

…Si pe masura ce incepi sa intelegi esenta acestui flux pozitiv al vietii si incepi sa intelegi cine esti tu cu adevarat, arta de a permite va deveni a doua ta natura.

…ADOPTA O ATITUDINE DE ABANDONARE IN FATA CURENTULUI!

…Abandonarea ta va face ca acest curent sa te intoarca si sa te deplasezi exact in directia lui, lin si usor si sigur catre destinatia dorita.
Lasa aceasta imagine sa te linisteasca, pe masura ce incerci sa iti amintesti ca acest curent al vietii este intelept si binevoitor, si te duce catre lucrurile pe care le doresti.
Stai intins in barca ta, care se intoarce singura in directia curentului si relaxeaza-te la gandul ca vei fi purtat catre starea suprema de bine si catre indeplinirea dorintelor tale.

… Asa ca acum, doar stai pentru cateva clipe si contempla acest Flux puternic al starii de bine, care se misca in directia a ceea ce vrei tu sa devii si spre implinirea a ceea ce esti tu cu adevarat. Acum esti capabil sa iti dai seama, gand cu gand, daca te situezi impotriva sau in directia fluxului si daca ai inchis -in sfarsit – prapastia dintre tine si Tine, cel care esti cu adevarat, sau preferi sa traiesti in continuare in separare fata de cine esti cu adevarat.

(sursa aimee.ro)
Read more at http://totulpentrunoi.com/2014/05/atragi-catre-tine-esenta-lucrurilor-la-care-te-gandesti/#FkqA6GfVFkE2Jtul.99

Cum sa-ti ridici nivelul virbational si energiile pozitive din jurul tau