Advertisement

Propaganda si manipulare politica

                                                          TOMA MADALINA TEODORA

                                                           Psihologie, anul III, grupa 3 f

 

Aflandu-se intr-o calatorie in Franta, un politician roman a fost invitatat la o cina somptuoasa. Impresionat de ceea ce I se servise, incantat de ceea ce gustase, el cere de la gazed reteta. Intorcandu-se in tara, isi invita toti amicii la o cina, anuntandu-I ca ii va incanta si pe ei cu ceea ce invatase sa gateasca in Franta. Dar cand se apuca de gatit, el nu gaseste ulei de masline si foloseste ulei de floarea soarelui, inlocuieste trufele cu cartofi, pateul de gasca cu pateul de porc, muschiul de vita cu antricot gasit in frigider iar in lipsa salatei de andive gaseste niste muraturi ramase de anul trecut. Grabit sa-si impresioneze invitatii , el pune totul la cuptor la temperatura ridicata, in loc sa lase mancarea sa se cuprinda incet de diferitele miresme. Dupa ce serveste cina, asteapta nerabdator sa primeasca laudele dar cand acestea intarzie sa aparaincepe sa-si acuze prietenii si invitatii ca nu se pricep la bucatarie.

Am relatat acest exemplu tocmai pentru a ilustra faptul ca nu poti face “o mancare buna “ daca iti lipsesc “ingredientele de baza”. De la aceasta parabola este lesne de inteles de ce politica si politicienii nu se bucura de incredera opiniei publici. Arta bucatariei politice este in primul rand arta selectionarii acestor ingrediente de calitate. Serviciul de monitorizare media, pozele, sloganele, afisele, discursurile, spoturile video si audio, temele de campanie sunt folosite in mod necorespunzator, transformandu-se intr-o propaganda care are drept scop manipularea populatiei direct implicate.

Manipularea comportamentala este echivalenta cu “ influenta subiectilor umani ( indivizi, grupuri, multimi umane ) in vedera realizarii unor actiuni in discordanta cu propriile scopuri, fara ca acestia-subiectii-, sa constientizeze discrepanta dintre  propriile scopuri si scopurile indepartate ale celor care ii influenteaza” ( Septimiu Chelcea, Sociologia opiniei publice, Bucuresti, 2000, p.125). Manipularea comportamentala este un tip de influentare sociala, negativa, condamnabila din punct de vedere etic, pentru ca lezeaza demnitatea umana. Manipularea se bazeaza pe conformare ( lat “conformitas” =  modificarea pozitiei unei persoane in directia pozitiei grupului ) si pe supunere ( fr.obeisance= modificarea comportamentului unei persoane ca urmare a ordinului dat de o autoritate legitima ).

Cu toate ca se poate spune ca propaganda politica a disparut, nu inseamna ca aceasta a fost eradicata si inlocuita in sistemele democratice cu o forma similara publicitatii. “ Cand este vorba de manipulare, nici un secret nu se pierde si tehnicile se cumuleaza, nu se anuleaza. Propaganda este un mod de persuasare a maselor, al carui stil se schimba in functie de situatie. Este adevarat  ca noua propaganda imprumuta mult din publicitate, dar privind mai indeaproape si aceasta a imprumutat mult de la vechea propaganda “ ( Jean-Marie Domenach, La propagande politique, prima editie, Iasi, 1950, p.21 ). Astfel spus, s-a modificat doar contextual social, regulile si tehnicile propagandei politice ramanand aceleasi. Publicitatea  nu este decat una din cele doua surse ale propagandei, cealalta constituind-o ideologia politica.

Cu alte cuvinte, diferenta dintre propaganda si publicitate este minora. In publicitate, se incearca atragerea clientilor de un anumit tip, in politica se incearca atragerea simpatiei ( sau cel putin diminuarea antipatiei ) unui anumit grup. Omul politic care detine parghiile necesare luarii unor decizii, si, impartind foloase unora, ii dezavantajeaza pe ceilalti, devine si el simpatico unui grup de spectatori.

Dupa cum stim, puterea este distribuita prin voturi ( si asta indifferent de sistem ), astfel incat cumparatorul ( posesorul dreptului de a vota), devine tinta publicitatii politice, care nu evita sa copieze mesajele tip din publicitatea comerciala. Diferenta principala consta insa in aceea ca perdantii tombolei politice nu pierd numai sansa de a castiga ceva in plus, ci si parte din ceea ce au avut. O mul politic care si-a convins alegatorii sa investeasca voturi in el i-a convins intr-un fel sau altul, ca au de castigat votandu-l pe el. Dar, in toata aceasta goana dupa voturi a fost inserat un mecanism vicios, care face ca alegatorul sa devina mai putin interesant imiediat ce si-a dat votul. Obtinand votul celor mai multi, politicianul ii conduce pe toti membrii corpului social. Pentru aceasta el are de facut un singur lucru, sa reglementeze sau sa influenteze activitatile tuturor acestor membrii astfel incat sa preserve sa sa obtina o sfera publica reprezentand un cumul cat mai mare de libertati.

Daca in publicitate, “ actorul “ isi vinde produsul segmentului de piata pe care il vizeaza si este multumit, in propaganda politica, actorul va fi obligat sa isi vinda in permanenta produsul majoritatii pe care si-a alcatuit-o din diferitele segmente de piata. Aceasta este diferenta majora dintre propaganda politica si publicitate.Propaganda politica este produsul secolului XX, odata cu aparitia societatii de masa si a mijloacelor de comunicare in masa. Opiniile individuale, nemaifiind supuse influentelor grupurilor sociale din care individul facea parte, raman oarecum suspendate si prin acesta susceptibile de a fi determinate de opinia majoritara a “ masei “. Individul, prin responsabilizarea sa in ceea ce priveste participarea la viata publica, devine cetatean, iar opinia individuala, ca element al opiniei natiunii, reprezinta cel putin potential, un factor de influenta al deciziei politice. Aceasta stare de fapt genereaza fenomenul propagandei politice prin care gruparile politice incearca sa dirijeze opinia publica in anumite directii. Atat modelul leninist cat si cel hitlerist al propagandei au utilizat la maximum putera noilor media pentru a influenta opiniile unor mase constituite din indivizi izolati si ca atare expusi a se supune parerii majoritatii.( Revista de stiinte politice nr. 109 / 2003, pg.63).

Publicitatea ar putea fi considerate esenta insasi a propagandei politice, in masura in care, reluand cuvintele lui G. Lagneau ( Sociologie de la publicite ), “ conceptual de publicitate desemneaza intr-o mai mica masura  un lucru decat o miscare, ce evolueaza de la privat la public”. Propaganda politica este in acest caz o comunicare controlata de un actant politic individual sau colectiv si este caracterizata de o difuzare platita. Publicitatea televizata este astazi utilizata in mod curent la toate nivelele electorale, fiind pe punctual de a influenta in intregime ansamblul proceselor si strategiilor de campanie. Genul a evoluat catre un rafinament formal al produsului, spre o micsorare a formatului si o accentuare a puterii publicitatii negative, caracterizata de descalificarea rivalilor. Conceputa ca o tehnica transpusa din universul economic, propaganga politica primeste o semnifivatie restrictive, indepartata de principiul filosofic si de modelele istorice de construire si functionare a spatiului public, in sensul dat de Habermas. ( Jacques Gerstle,”  Comunicarea politica”,  Iasi, 2002, pg 63-70).

Nu numai la noi termenul de propaganda a capatat de-a lungul timpului o conotatie negativa, facand ca el sa fie tot mai putin preferat in lucrarile de specialitate. Peiorativitatea termenului s-a produs tocmai ca un efect al fortei extrem de mari pe care acest gen de comunicare persuasiva a avut-o si o are. Experienta national socoalista din Germania interbelica este edificatoare in acest sens. Adolf Hitler a reperezentat indiscutabil, unul dintre cele mai representative momente in istoria propagandei politice. Cel care considerase ca un razboi se poate castiga sau pierde prin propaganda a fost arhetipul artistului romantiv care a reusit sa faca din lupta politica un spectacol, iar din propaganda politica un recital al comunicarii. Marile manifestatii politice ale partidului au reprezentat un moment de cotitura in istoria propagandei politice. Secolul xx anunta o schimbare radicala a filosofiei propagandei. Transformarea manifestatiilor de tip politic in spectacole de sunet si lumina sunt primele primele exemple ale noilor tendinte de afirmare a componentei persuasive si imagistice a comunicarii politice. Cateva decenii mai tarziu, un nou mijloc de comunicare, televiziunea, avea sa marcheze clar si definitive aceasta cotitura.

Chiar si Hitler isi asumase anumite principii de functionare ale noilor media. Cinematograful va fi unul din instrumentele intens utilizate, dar nu numai de germani, atat in perioada interbelica, cat si in timpul celui de-al doilea razboi mondial. In spatial german, scoala cinematografica  a lui Fritz Lang va fi luata ca reper pentru propaganda Partidului National Socialist al Muncitorilor Germani. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, activitatile de propaganda au inregistrat o atentie deosebita din partea ambelor tabere beligerante, marcandu-se astfel o alta etapa semnificativa in evolutia sa. Dupa razboi insa, termenul asumat prioritar si monetizat in raport cu spatial communist, facand ca acesta sa aiba tot mai multe conotatii peiorative.

Propaganda deschisa, asumata politic si social, care devine un mod de a fi al vietii politice, introduce intodeauna in societate atitudini negative, indifferent de cine o pune in aplicare. Ideea in sine ca cineva vrea sa ne convinga de ceva, nu doar sa ne informeze, ci sa ne determine sa si facem ceva, nu este una acceptabila fara rezerve.

Propaganda politica are maximum de eficienta in doua conditii:

  • Cand este putin vizibila
  • Cand nu este extrem de manifesta si declarativa
  • Cand nu se exercita continuu
  • Cand nu determina obisnuinta, plictiseala sau oboseala

Propaganda presupune actiuni sociale extrem de diverse, generate de actorii politici, prin

care acestia isi pot realiza obiectivele. Din acest motiv identificarea propagandei cu comunicarea politica nu este permisa decat pana la un punct. Ea inseamna insa mult mai mult. Propaganda presupune cu necessitate si actiuni de promovare a unei idei, a unui candidat sau a unei institutii, actiuni care nu pot fi reductibile la procese de comunicare. ( Alfred Bulai, “Mecanismele electorale ale societatii romanesti”, Buc, 1999, pg 171-179).

“Propaganda politica nu este totusi o stiinta pe care am putea sa o concentram in formule. In primul rand ea utilizeaza mecanisme fiziologice,  psihice si ale inconstientului foarte complexe, dintre care multe sunt putin cunoscute; in al doilea rand, principiile sale isi au originea atat in empirism, cat si in stiinta” ( Jean-Marie Domenach,” La propagande politique”, prima editie, Iasi, 1950, p.20-21)

Principiile de functionare a propagandei politice sunt:

  • Regula simplificarii si a inamicului unic – exprimarea clara si in mod simplificat a ideilor, folosirea de simboluri, sloganuri, lozinci, personalizarea propagandei, individualizarea adversarului.
  • Regula deformarii si a caricaturizarii – deformarea stirilor
  • Regula orchestrarii – repetitia neincetata a temelor principale sub diverse prezentari, in functie de canalele de propaganda.
  • Regula transferului – exploatarea sentimentelor constiente sau inconstiente ale maselor in sensul transferului acestora la nivelul temelor propagandei
  • Regula unanimitatii si a contagiunii – crearea unei unanimitati prin dizolvarea opiniilor minoritare in opinia majoritara de masa

Propaganda din zilele noastre, desi foloseste mai mult metodele publicitatii, se aseamana

mult cu vechea propaganda. Totusi efectele sunt diferite. In conditiile democratiei, unde mijloacele de comunicare in masa sunt mai greu de dirijat, masele de indivizi supuse propagandei sunt mai restranse, acestea fiind reprezentate de populatia instabila, nestructurata grupal, fara opinii bine precizate. Dimpotriva, in cadrul grupurilor, opinia rezista propagandei. Modalitatea cea mai eficienta de lupta impotriva propagandei este educatia, informarea corecta a cetatenilor pentru ca acestia sa-si poate forma o opinie cat mai apropiata de cunoasterea realitatii. Acest lucru tine insa mai degraba de o democratie perfecta, ideala, imposibil de atins in practica. Prin urmare se poate formula o legitate generala a propagandei : atata timp cat va exista cel putin o opinie nehotarata, va exista si propaganda politica. ( Revista de stiinte politice nr. 109 / 2003, pg.63.)

“Publicitatea politica, nimita uneori propaganda, este forma platita a difuzarii informatiei de ordin politic”.Propaganda porneste cu identificarea publicului tinta. Intr-o democratie, deciziile politice se obtin prin negocieri intre majoritate ( si ideile acesteia ) si diferitele minoritati ( si aspiratiile acesteia ). In fiecare tara, populatia este impartita in categorii sociale bine determinate, iar o buna parte a acestei populatii isi schimba destul de greu opiniile politice. Astfel manipularea publicului tinta se poate realiza prin doua modalitati:

  • Prin utilizarea sa-numitelor “stafete de opinie” – institutii sau indivizi, carora, constient sau nu, majoritatea populatiei le acorda increderea si credibilitatea acordata unor lideri de opinie
  • Prin segmentarea publicului in functie de categorii sociale, de prioritati, de afinitati politice, atragerea electoratului cel mai refractar sau traditional.(Dragan, Ioan, “ Tipologii ale comportamentului electoral in Romania “ in “ Constructia simbolica a campului electoral “, Iasi,  , pg 14-18 )

In cadrul sistemelor politice actuale, avem de-a face cu forte care trec din ce in ce mai mult de la activitati de genul “ bai de multime” la “legaturi intime”, prin intermediul ecranului. In mod corespunzator, mijloacele tactice de interactiune emitent-receptor sunt altele. Arta oratoriei este detronata de capacitatile de persuasiune ale mesajului. In timp ce oratoria presupune un arsenal care se poat regasi destul de rar la un singur individ, pentru incarcarea mesajului cu atributele eficientei nu mai este nevoie ca acest arsenal sa apartina individului, ci este suficient ca acesta sa dispuna de fondurile necesare ca sa isi cumpere ce-i lipseste. Arta mesajului poate fi preluata. Mesajul este doar varful unui iceberg, plasat pe actiuni care pun in practica decizii politice menite sa mentina echilibrul social. Treptat aceste decizii au ajuns sa adopte cerintele unui mesaj care are drept tinta o minoritate. Astfel, pentru a putea fi emise mesaje catre grupuri tinta, este nevoie de actiuni orientate catre aceste grupuri tinta. Din pacate, aceasta orientare este din ce in ce mai frecventa astazi, asa incat in actiunile care vizeaza grupuri relativ restranse este cheltuita o buna parte din energia oamenilor politici. Care, bineinteles, nu vor pierde ocazia transmisiei mesajului, adesea acesta fiind chiar scopul actiunii, care poate sa nu se mai desfasuare, sau sa se desfasuare formal, pentru simpla inventariere care ar servi unui mesaj ulterior. Situatia la care se ajunge este una a fragmentarii, atat la nivel decisional, cat si la nivel factual.

Unul din principiile pe care se sprijina democratiile actuale este dictatura majoritatii. Reclamele actuale promoveaza un nou set de norme, afisand comportamente pana nu demul condamnabile. Mesajele lor sunt reproduse in sfera politica, in functie de succesele obtinute in atingerea tintei. Actiunile care fac subiectul acestor mesaje sunt si ele, la randul lor, orientate asupra tintelor care constituie minoritati. Altfel spus, de la mult vehiculata clasa de mijloc, pusa ca tinta a actiunilor politice, s-a ajuns la clasele mici, determinate artificial, prin intermediul carora se urmareste alcatuirea unei majoritati. Punctul slab din punct de vedere etnic este acela ca avantajul acordat unui grup tinta presupune aproape invariabil dezavantajul altora. Partea buna, care permite transmiterea mesajului pozitiv, este insa ca dezavantajul este greu de observat.(Revista de stiinte politice nr. 102-103 / 2003, pg.78-82.)

Imaginea politica este esentiala la acest nivel. Acesta nu se judeca in termenii de adevarat

sau fals, ci in termini de popularitate, contradictie, claritate sau confuzie. Un om politic sau o idée geniala pot esua daca imaginea de care se bucura in ochii publicului este nefavorabila sau complet inexistenta. In demrsul lor de a influenta opinia publica, politicienii incearca sa-si formeze o imagine relativ cunoscuta, diferita de produsul concurentei si in acelasi timp simpla, aceasta trebuind sa fie reevaluata permanent.

Un bun politician, care are in spate o echipa bine pregatita de consultanti, va promova temele de campanie care sunt cele mai populare in momentul respective, dar si incadrarea acestor teme in imaginea partidului sau a omului politic. O alta metoda este de a integra imaginea partidului si a omului politic in cadrul valorilor culturale si sociale inradacinate

Putem vorbi si despre anumite tactici ale campaniei de influentare in masa si anume:

  • Cronologia ( planul detaliat de campanie )-pregatirea unei campanii test pentru a evalua coerenta imaginii propuse, eficienta mijloacelor disponibile, reactia nuni esantion de populatie la temele promovate. Im timpul unei astfel de campanii test se propun si afisele electorale, se verifica imaginea omului politic si asteptarile populatiei in general.
  • Lansarea optima a a campaniei
  • Ritmul optim al campaniei
  • Media Planning ( planificarea media ) – fiecare media folosita imprima comunicarii propriile sale caracteristici accentuand uneori forta mesajulu, scazandu-i alteori eficienta, facandu-l complet inoperant sau chair compromitandu-l. Comentarea stirilor de catre redactiile de ziare, radio si televiziune contribuie la crearea si impunerea unei realitati mediatice ce poate avea efecte semnificative de manipulare in masa a populatiei. In Romania, televiziunea este considerate ca avand cea mai mare influenta asupra populatiei depasind radioul si presa scrisa. Anchetele facute in ultimii ani au demonstrat ca prezentarea stirilor de natura politica la jurnalele de seara ale posturilor de televiziune din Romania nu este intamplatoare si echidistanta. Se poate vorbi de o creare subiectiva de catre mass-media a unor imagini publice ale partidelor si ale liderilor politici. Fiind vorba  de o constructie simbolica si nu despre un adevar unic, inaginea politica poate fi evaluata in termini empirici. Unele partied si posturi de televiziune reusesc sa propuna o imagine mai consistenta, partidele de opozitie sunt net defavorizate si se observa o diferenta insemnata intre imaginea guvernului ca echipa si a partidelor din coalitie care-l compun.
  • Perceptia mass-media – toate analizele dempnstreaza ca populatia reactioneaza in mod diferit cand este expusa la mass-media in functie de educatie, obiceiuri sociale, caracteristici socio-demografice. Influentarea maxima se realizeaza atunci cand se multiplica emitatorii, cand se adapteaza temele abordate si se simplifica, cand se identifica précis interesele si asteptarile populatiei si mass-mediei  si se recepteaza exact mesajul.]
  • Communication-mix – cea mai buna formula de a transmite, la cel mai mic cost si unui public cat mai numeros, de cat mai multe ori, mesajul, imaginea sau temele politice alese intr-un timp cat mai scurt.
  • Discursul – un om politic trebuie sa-si adapteze discursul la publicul tinta. Exista cateva reguli simple pentru ca discursul sa influenteze si manipuleze la maxim populatia in cauza:
    • Un discurs scurt (5-7 minute) are un impact mult mai mare si sigir va castiga simpatia publicului si mass-mediei
    • Cu cat discursul va fi mai apropiat de asteptarile publicului cu atat va avea un efect manipulator mai mare
    • Discursul trebuie sa apara ca o prezentare, cu inceput, cuprins si concluzie. Glumitele, comentariile de actualitate sau cele inspirate din experienta personala sunt benefice si au un impact deosebit
    • Se poate vorbi despre manipularea prin voce. Este de preferat astfel o voce puternica si ferma uneia linistite si fara ritm
    • Folosirea tacerii dupa ce se spune o gluma, dupa ce se anunta argumente importante, cand se schimba temele sau se adreseaza o intrebare retorica, este deosebit de semnificativa.
    • Pentru a crea senzatia ca se adreseaza fiecarui participant in parte, omul politic propagandist, isi va fixa privirea pe cineva anume din public, va starui cu privirea circa un minut intr-o directie a salii iar apoi va privi in ochi persoana aflata in directia opusa.
    • Pentru a impresiona publicul spectator, discursul nu trebuie niciodata citit
    • De obicei se invata anumite fraze cheie pe de rost. Ele trebuie sa aiba o legatura directa cu temele de campanie, cu ideea principala prezentata. Ele sunt repetate obsesiv la inceputul si mijlocul discursului, si amintite in concluzie.

 

Sloganul– pentru a avea un maxim efect el trebuie sa fie usor de retinut, placut urechilor, sa aiba muzica si ritm si mai ales sa spuna ceva mai mult decat enunta. Deasemenea trebuie sa fie coerent cu temele de campanie si cu imaginea candidatului.( Albouy,Serge, “ Marketing et communication politique “, Paris, 1994, pg70-80)

Contactele directe ale politicienilor cu principalii sustinatori au impactul psihologic cel mai

durabil. Convingandu-i pe ei sunt convinsi indirect un numar mult mai mare de potentiali sustinatori. Contactele directe numite si vizite de cartier sau canvassing sunt acele contacte in care candidatii sau comunicatori politici se prezinta direct la domiciliul  sau locul de munca al alegatorilor. Acest tip de contact este cu atat mai eficient din punc de vedere al influentei cu cat, in urma vizitei sau a discutieicu cetatenii, acestia raman cu o materializare concreta a mesajului politic ( brosuri, calendare, program de intalniri ). Insa nu poate fi atins tot publicul tinta al unei campanii si de aceea sunt preferare contactele semidirecte cum ar fi reuniunile, banchetele, colocvii, conferinte etc. Aspectul psihologic este si mai pregnant atunci cand, aceste reuniuni au loc sub forma unui banchet ( de preferat unui buffet ), care functioneaza ca o punte suplimentare intre invitati ( psihologii sunt de accord ca masa in comun intareste comunicarea intre persoane ). Este bine cunoscut ca politicienii, pentru a atrage cat mai multa populatie la diferite manifestatii, se folosesc de scenele improvizate pentru concerte, concursuri promotionale etc. Materialele de campanie sunt un mijloc important de manipulare care contribuie la consolidarea spiritului de echipa, la formarea unei ambiante motivante si la controlul ierarhiei formate pentru obiectivul campaniei. Astazi prin obiecte promotionale se intelege, in primul rand, obictele derivate din marketingul commercial : mape, pixuri, plase, brelocuri, plicuri, baloane, tricouri cu insemnele partidului etc. In cadrul unor evenimente cu publicul tinta ele pot intari efectul de notorietate si simpatie fata de ideile exprimate. Obiectivele devin astfel o urma concreta, palpabila, a unui eveniment politic.

Nu exista cale mai sigura de esec decat o relatie proasta cu mijloacele de informare. Acestea pot fi si ele la randul lor manipulate de catre organele politice prin trimiterea de comunicate de presa, intalniri cu reporteri sau editori pentru a-i influenta in sensul folosirii unei informatii sau chiar a unei idei intr-un articol, organizarea de conferinte de presa, planificarea unor evenimente la care presa trebuie sa participe.

Multi psihologi au fost interesati de cum poate influenta un afisaj electoral opinia publica a majoritatii. Ei au ajuns la concluzia ca pentru ca acesta sa aiba un astfel de effect manipulator trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

  • Imaginea afisului trebuie sa induca ideea de miscare
  • Imaginea afisului trebuie sa fie simpla
  • Informatia prezenta in afis trebuie sa tina cont de faptul ca oamenii citesc imaginile de la stanga la dreapta si de sus in jos
  • Nu trebuie sa existe mai mult de sapte elemente grafice intr-o imagine
  • Imaginea trebuie sa aiba un subiect principal, care, in mod ideal, nu se afla in planul central
  • Afisele trebuie declinate in toate formele posibile
  • Culorile folosite in afise sunt legate de emotii. Exemplu:actiune-maro, adevar-albastru, amenintare-mov, autoritate-negru, bogatie-galben, dominatie-rosu, frumusete-verde, puritate-alb, sexualitate-roz
  • Liniile si formele intr-un afis contribuie la mesajul transmis: o linie fina exprima delicatete, o linie groasa sugereaza putere, una scurta sugereaza fermitate, una lunga, durata, o linie orizontala-calm , stabilitate, iar o linie verticala evoca infinitul, viteza, activitatea.
  • Diagonala da impresia miscarii: diagonalele spre dreapta sunt associate cu sentimente positive, iar cele spre stanga cu sentimentele negative. Liniile intersectate accentueaza cercetarea, analiza.

 

Spoturile publicitare cu tenta politica sunt o aparitie relativ rcenta in Romania. Avantajul

acestora, din punc de vedere manipulatic, este ca ating un numar foarte important de oameni care nu ar fi niciodata in contact cu discursul unui om politic sau care nu sunt interesati de el. In linii mari s-au evidentiat trei tipuri de spoturi politice din 1992 si pana astazi:

  • Spoturile de tip “testimonial” – un om politic, eventual liderul sau candidatul, troneaza la un birou de unde isi clameaza mesajul politic cerand alegatorilor sa-l voteze
  • Spoturile amalgamate – contopire intre mesajul partidului si orice imagine care este disponibila
  • Spoturi axate pe mesaj care poate apartine unui lider, unui candidat, unei idei de actualitate – imbina originalitatea cu un mesaj puternic

Fotografia este una dintre cele mai interesante surse de influentare a populatiei. Este

esential sa ne amintim ca atentia publicului este captata in primul rand de elementul visual ( 50 % ). O fotografie ratata poate ruina un discus bun. Un sediu de campanie decorat cu fotografii sumbre poate inspira neincredere. Fotografia oficiala unica creeaza un impact puternic mai ales daca este prezenta in diferite formate si emisiuni de pe principalele canale media. Ea creeaza un sentiment de continuitate si coerenta in imaginea propusa de candidat. In mod ideal ea reprezinta un portret. Deasemenea, folosirea unor fotografii care prezinta candidatul in diferite ipostaze de lucru: in mijlocul oamenilor, in familie, in oras, induce ideea de poroximitate intre preocuparile acestuia si obiceiurile cotidiene. Pentru toate fotografiile cu mesaj politic puternic, este util sa se integreze un element de familiaritate in cadrul propus, o cladire usor de identificat, un peisaj familiar etc., iar candidatul este recomandabil sa fie expus in miscare pe un fundal neutru ( color ).

Se stie foarte bine ca publicul se lasa manipulat adeseori de comunicarea nonverbala a politicienilor, care isi pregatesc foarte atent asenalul mijloacelor aferente. Niciodata un partid nu trebuie sa promoveze ca lider purtator de opinie un politician care are probleme de dictie, de trac in fata camerei sau care nu este telegenic. Vocea este deasemenea foarte importanta. Este extrem de usor ca o imagine favorabila, construita prin materiale din presa scrisa sa fie, daca nu daramata, macar alterata, de prezenta fizica  dezagreabila, la televizor. In ce priveste vestimentatia, niciodata un politician care doreste sa devina influent, nu poate aparea la televizor imbracat neglijent, nemachiat, nepieptanat sau purtand haine in culori care il dezavantajeaza. Culorile adaptate unor astfel de momente sunt cele inchise, iar albul si rosul sunt in general nerecomandate. Nu este indicata purtarea bijuteriilor ( bratara, lant, inel ) in timul unei aparitii televizate.

Televiziunea nu iarta unele gesturi: aplecatul pe scaun, aratatul cu degetul, cascatul, ochii semi inchisi. In urma unor studii, s-a ajuns la concluzia ca persoanele pot fi usor manipulate daca politicianul reuseste usor sa identifice ( privind lumina rosie aprinsa ) camera care ii filmeaza atinci cand fac declaratii ferme. Raspunsurile sunt data reporterului, nu privind direct la camera. La fel, in cadrul unui talk-show, a unei discutii cu un interlocutor sau mai multi, vorbitorul va privi la acestia si nu in camera. In acest fel, telespectatorul va deveni, inconstient, martor la discutie.d

Limbajul indiferent de cat de specializata este discutia, trebuie sa fie “tradus” pe intelesul telespectatorului. Oricat de aprinsa devine discutia, limbajul nu trebuie sa scape de sub control deoarece perlele de limbaj sunt o alta sursa  inepuizabila de atac din partea presei.

Manipularea politica poate fi evidenta in dezbaterile, interviurile si principalele talk-show-uri din televiziune. Majoritatea oamenilor politici, pentru a ajunge la un astfel de effect, cer ajutorul unor specialisti politici in comunicare. Pentru forma, el are nevoie de sprijinul unui regizor. Toti factorii tehnici ai realizarii unei emisiuni, cadrajele, montajul, sunetul pot  aveau un impact determinant asupra prestantei omului politic. Elementele care trebuie discutate si negociate sunt:

  • Timpul si modalitatile de luare a cuvantului de catre fiecare participant
  • Decorul emisiunii
  • Cadrajele
  • Procedeele de montaj

Deasemenea consilierii de imagine incurajeaza deseori politicieni sa participe la emisiuni de

televiziune care nu au un direct caracter politic. Scopul este de ai face pe acestia sa para mai umani, mai interesati de preocuparile cetatenilor, mai amuzanti.

Exista si o institutie care supravegheaza modul in care se face propaganda politica si aroga chiar dreptul de a reglementa acest domeniu. Ea constitue o interfata a publicului menita sa il protejeze de mesajele nocive pe care acesta le+ar putea primi prin intermediul mass-media. O reclama care promite ceea ce subiectul sau nu poate oferi poate fi interzisa sau restrictionata, astfel incat minciuna sa fie inlaturata sau destinatarul mesajului sa poata fi avertizat ca mesajul pe care il primeste ar putea fi mincinos.(  Stoiciu, Andrei,  “Comunicarea politica “, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, pg 17-100).

Decorul politic contribuie la cresterea puterii de perceptie si ii convinge mai usor pe privitori, pentru ca actiunile ce se desfasuara aici sunt judecate in context. Prin elaborarea unui spatiu artificial, se poate intensifica o anumita gama de impresii si raspunsuri, ceea ce conduce la atenuarea unui mare numar de conotatii neinteresante, specifice vietii de  zi cu zi.( Herbert Hyman, Political Socialization, Glencoe, III, 1959, p.47). In general, focalizarea atentiei asupra decorului este prin ea insasi dovada ca exista un effort constient de a manipula. In interactiunea continua intre actorul official si public, decorul furnizeaza atat normele sau justificarea pentru actiune, cat si limitele dincolo de care pierderea rabdarii si a afectiunii maselor devine din ce in ce mai probabila. Lloyd Warner, in studiul sau “ Orasul yankeu”, a oferit un exemplu privind puterea simbolurilor de condensare de a evoca aura intens emotionala a unui décor cu care este asociat simbolul si, prin aceasta, de a influenta structurile politice ale oamenilor. Se poate observa ca decorul politic are influenta in functie de:

  • Importanta acordata impresionarii unui auditoriu larg
  • Intentia de a legitima o serie de acte viitoar
  • Necesitatea de a stabili sau intari o anumita definitie a eu-lui unei persoane publice

Din studiile privind comportamentul electoratului, Lazarsfeld si colaboratorii sai au tras

concluzia ca limbajul propagandistic folosit in timpul campaniilor electorale serveste mai mult trezirii predispozitiilor de votare decat schimbarii intentiilor sau comportamentului legate de acesta ( Lane, op. cit. pp. 66-67). Descoperirea este in concordanta cu punctual de vedere conform caruia semnele lingvistice au drept scop principal stimularea fortei motrice a gesturilor oncipiente, si nu modficarea lor. Repetarea frecventa a cliseelor si a expresiilor vetuste ce poate provoca un raspuns conditionat necrotic, este un obicei vechi al politicienilor, deosebit de confortabil pentru publicul larg ( George Orwell, Politics and English language, 1954, p.172 ). ( Burke, Atitudes toward historz, p.110 ) . Simbolurile unui propagandist, care reduce totul la o schema simpla, sunt subtiri, declara Burke, “ ele semanand mai degraba cu reperele unui sistem de arhivare decat cu cele ale dansului lingvistic” ( Burke, Atitudes toward history, p.110 )

Uneori politica nu inseamna mit sau conotatie emotionala, ci efortul rational si incununat de succes de a lua banii de la altii sau de a dobandi putere asupra lor. Omul creaza simbolurile politice si acestea il sustin si il dezvolta sau il pervertesc. Formele politice ajung astfel sa simbolizeze ceea ce masele au nevoie sa creada despre stat pentru a se simti in siguranta. Nevoile, sperantele si nelinistile individuale determina sensurile. Insa din pacate exista o prapastie mare intre presupunerile de bun simt ce ne sunt comunicate in mod solemn, referitoare la ce ar trebui sa faca institutiile politice si la ceea ce ele fac de fapt. In aceste cazuri, semnificatia politica depinde numai partial sau nu depinde deloc de consecintele sale obiective, pe care marele public nu poate sa le cunoasca, sensul lui poate rezulta numai din necesitatile psihologice ale acestora, si poate fi cunoscut numai din reactiile maselor.

Scena politica este o parodie a mai multor modele care intodeauna sunt amenintatoare. Anumite amenintari ajung sa fie resimtite ca atare de toata lumea sau de aproape toti si dau nastere mai degraba la rezistenta decat la disponibilitatea de a fi manipulati. Este vorba de acele amenintari care pot avea aceleasi consecinte pentru intreaga natiune, cele din partea altor tari si au acelasi caracter neprevazut sau din partea unor grupuri restranse din interior. Reactia maselor la propaganda si manipularea politica depinde de felul in care valorile publice legate de normele stricte sunt puternic concentrate ( unimodale), polarizate in doua puncte focale adverse bine precizate ( bimodale ) sau sunt dispersate pe o scala foarte larga ( multimodale ).- ( Campbell, Converse, Miller and Stokes, op. cit. , p.249).

Actele politice, discursurile si gesturile implica emotional masele largi de oameni pe care le face sa accepte modificarile de politica prin aceasta implicare. Institutiilr politice ii linistesc aparent pe oameni prin promisiuni iluzorii si fac din acestia un bastion de sprijin, chiar si atunci cand oamenii reactioneaza cu frica sau speranta la anumite evenimente. Tocmai de aceea, majoritatea dezbaterilor si discursurilor electorale constau intr-un schimb de clisee intre oamenii care impartasesc aceleasi convingeri. Prin urmare, dezbaterile au drept scop mai degraba atenuarea atitudinilor critice, decat trezirea lor ( Jacob L. Moreno, Psyhodrama, Vol. II, cap. 6, 1945).

Guvernele care isi ultragiaza cetatenii sau ii obliga la  modificari nedorite in comportament, in mod evident au nevoie de simboluri de incurajare. In aceasta lumina, nu este o intamplare faptul ca toate statele totalitare implica intens, si aproape in mod constant, populatiile lor in discutiile despre afaceri publice. Adunarile populare, discursurile politice si pe grupuri, organizatiile pe criterii de varsta si ocupatiiau fost la ordinea zilei in toate dictaturile, fie ele fasciste sau comuniste. Modul in care comunistii isi faceau autocritica in public, in cadrul dezbaterilor politice, reprezinta doar un exemplu care provoaca repulsie fata de acest model efficient. El epuizeaza energiile omului in procesul formarii de legaturi pasionale fata de simbolurile abstracte si le canalizeaza catre o munca creatoare individuala. O asemenea munca adduce satisfactii ce rezulta din manipularea planificata a mediului, instinctual de artizanat al lui Veblen. Procedand astfel, creeaza o persoana rezistenta la manipulare ( Bruno Bettelheim, The informed heart, III, 1959 ).-(Edelman, Murray,“Politica si utilizarea simbolurilor “,Editura Polirom, Bucuresti, 1999, pg 18-60).

In concluzie strategia propagandei politice manipulative este urmatoarea: se determina un grup tinta care, dintr-un motiv sau altul, justificat sau nu, fie prezinta un handicap de o anumita natura fata de cei din jurul lor, fie constitue un potential pericol pentru echilibrul social; se iau decizii impotriva unui grup sau in sprijinul altuia, actiuni care, in mod automat, conduc la formarea unor grupuri de spectatori dispusi sa aplaude, alcatuit atat din persoane care au contact cu grupurile tinta, compatimind membrii sau nefiind de accord cu practicile lor, cat si din eternii “gura-casca” ; dar se cauta tinte noi in continuare, iar practica se indeparteaza treptat de cea traditionala, care presupune asigurarea echilibrului social, pentru a deveni o arta pentru arta, careia multi membri ai corpului social ii vor cadea victime inainte de gasirea unui antidot.( Revista de stiinte politice nr. 102-103 / 2003, pg.78-82.)

“Asadar fiecare dintre noi ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte de a aplauda. Curand s-ar putea ca noi insine sa fim victima unei manipulari apaludate”( Viorel Zaicu, S.P. nr. 102-103/ 2003)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

 

 

Albouy,Serge, “ Marketing et communication politique “, Paris, 1994.

 

Bulai, Alfred, “ Mecnismele electorale ale societatii romanesti”, Colectia  Stiinte Sociale, Bucuresti, 1999

 

Dragan, Ioan,  “ Tipologii ale comportamentului electoral in Romania “ in “ Constructia simbolica a campului electoral “, Iasi, Institutul European, 1998.

 

Edelman, Murray,“Politica si utilizarea simbolurilor “,Editura Polirom, Bucuresti, 1999.

 

Gerstle, Jaques, “ Comunicarea politica “, Institutul European, Iasi, 2002.

 

Stoiciu, Andrei,  “Comunicarea politica “, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000.

 

Revista de stiinte politice nr. 109 / 2003, pg.63.

 

Revista de stiinte politice nr. 102-103 / 2003, pg.78-82.

 

Comments are closed.