Posts Tagged ‘featured’

Muzicoterapia pe intelesul tuturor

Cand am auzit prima data despre muzicoterapie, m-am gandit la ceva blajin, prietenos, relaxant, la o destresare in acorduri de Mozart sau Verdi, la care am ajutat si noi, timid, cu CD-urile cu muzica clasica prezente in ultimele editii. Dar lucrurile se pare ca sunt mai serioase si mai profi, iar Loredana Mitrut, care s-a format in muzicoterapie la Paris, ne spune mai multe despre acest concept.

Ce este muzicoterapia?

Loredana Mitrut: Muzicoterapia este o terapie non-verbala, care utilizeaza sunetul si muzica sub toate formele lor, in vederea promovarii, mentinerii si restaurarii sanatatii mentale, fizice, emotionale si spirituale. De asemenea, muzicoterapia mai poate fi definita ca un instrument de comunicare, unde muzica este utilizata ca mediator in relatia dintre terapeut si client.

Ce impact a avut asupra dvs., ca persoana? V-a schimbat viata in vreun fel?

L.M.: Muzicoterapia a venit ca un moment de cotitura in viata mea. Ea mi-a schimbat intregul sistem de valori, mi-a relevat importanta lui „a asculta“ si „a auzi“: pe mine insami si pe ceilalti. A fost ca un botez destul de dur, mai ales din cauza faptului ca eu, muzician profesionist fiind, aveam un cu totul alt mod de a asculta/auzi/face muzica. Unul extrem de analitic, extrem de structural, nedandu-mi voie sa ma abandonez sentimentelor pe care muzica mi le trezea.

Practic, in loc sa analizez de ce simt ceea ce simt auzind o anumita muzica sau un anumit sunet (mai ales cand ceea ce simteam nu era tocmai reconfortant), eu analizam structura muzicii respective. Era, de fapt, doar o aparare bine pusa la punct, rezistente puternice ascunse in spatele analizei academice a structurilor sonore. Abia in momentul in care aceasta formare mi-a daramat, practic, zidurile de aparare bine construite de-a lungul vremii si m-a lasat complet dezarmata in fata propriilor emotii adanc reprimate, abia atunci am inteles cat de puternica este muzica si muzicoterapia. Abia atunci am inceput procesul de autocunoastere, de acceptare si de reparare a trecutului, de acceptare a fiintei mele in totalitatea si autenticitatea ei. Continue reading “Muzicoterapia pe intelesul tuturor” »

Reiki pe intelesul tuturor

De ceva vreme, tot auzim despre reiki. Cum functioneaza, care ii sunt principiile si avantajele, exista o baza stiintifica pentru aceasta terapie alternativa? Intrebari la care aflam raspuns de la psihologul Mihai Albu, profesor de reiki.

Care este istoria reiki?

Mihai Albu: Bazandu-se pe atingere si autovindecarea naturala a corpului, stimulata si ajutata prin metode specifice, metoda reiki a fost descoperita in secolul trecut de Mikao Usui, un calugar budist japonez (dupa unele surse, crestin), care si-a dorit foarte mult sa afle prin ce metode reuseau sa vindece bolnavii atat Buddha, cat si Iisus.

Plecand de la viata sa plina de incercari, a inceput sa caute o metoda de vindecare a problemelor fizice. A studiat medicina traditionala japoneza, precum si pe cea vestica/alopata, filozofia, religia precum si metode de vindecare energetica traditionale. La un moment dat, s-a retras intr-o manastire budista, unde a practicat timp de cativa ani meditatia zen. Staretul manastirii, care cauta si el o metoda de vindecare, punea insa accentul pe spirit si spiritualitate ca metoda de preventie si vindecare a bolilor.

Acolo, Usui a studiat temeinic si limba sanscrita, reusind astfel sa descifreze un text budist stravechi, in care a gasit toate raspunsurile pe care le dorea. Dar pentru a integra informatiile aflate si pentru a sti daca ceea ce a aflat cu mintea, poate fi pus si in practica, a decis sa petreaca 21 de zile in post si rugaciune pe muntele sfant Kurama, in Japonia. In a 21-a zi, o lumina s-a apropiat de el, lovindu-l in mijlocul fruntii si trantindu-l la pamant.

Cand si-a venit in fire, in fata ochilor a vazut acel text in sanscrita si a primit informatii despre modul in care poate fi folosit acesta. A numit aceasta metoda „Usui Reiki Ryoho (Sistemul lui Usui de tratare prin energie spirituala)“. A inceput apoi sa strabata Japonia, promovand aceasta metoda, oferind tratamente si cursuri.

Pana cand a parasit aceasta lume, in 1926, Mikao Usui a avut peste 2.000 de elevi si a instruit 21 de profesori (maestri), care au predat, la randul lor, mai departe aceasta metoda, reiki devenind la ora actuala o metoda de tratament practicata peste tot in lume.

Pe ce principii si filozofii se bazeaza? Continue reading “Reiki pe intelesul tuturor” »

Exista un fel de hipnoza a prostiei

Pe Radu Paraschivescu il stiti din articolele sale sportive. Sau din sportul mintii – scrisul… Din cand in cand, el culege de la altii perle ale prostiei omenesti (si romanesti). Cea mai recenta, Muste pe parbrizul vietii (Humanitas, 2014), e prilej de ras copios. Sau de plans.

Psychologies: Cum ati defini umorul?

Radu Paraschivescu: Puterea de a-i face pe altii sa rada cand tu stii bine ca e de plans.

Pe cine admirati pentru finetea umorului?

R.P.: Pe Livius Ciocarlie. Care, atentie, are o taietura ca gheara de pisica: simti iscalitura abia dupa ce-a plecat „autoarea“.

Cine vi se pare complet lipsit de haz?

R.P.: Lista e lunga de tot. Vreti doar un nume? Poftim, Eugen Nicolicea. Nu, nu, comit inca o nedreptate. Ma grabesc s-o repar: Monica Tatoiu, Victor Ciorbea, Sergiu Andon, Nicoleta Vascan si peste jumatate dintre oamenii care vorbesc la lansarile de carte. Umor la ei cat la ayatolahi!

Ce va intristeaza?

R.P.: Sfarsitul lucrurilor care ar merita sa continue: o poveste, o aventura, o iubire, viata.

Ce va face sa culegeti neobosit perlele? Muste pe parbrizul vietii este o comoara de prostie umana. Va amuza sau va intriga? Continue reading “Exista un fel de hipnoza a prostiei” »

Prostia are o definitie… stiintifica?

Prostia are o definitie… stiintifica? Sau este un atribut cu care ii gratulam pe ceilalti, ca sa ne simtim destepti? Se vede clar prostia in cabinetul unui psihanalist? Iata tot atatea intrebari ludice si serioase deopotriva, pentru psihanalistul Augustin Cambosie.

 

Psychologies: Ce credeti despre prostie si prosti?

Augustin Cambosie: Cred ca este un concept mai complex decat ne dam seama. Pentru ca prostia e cumva necesara. Daca prostia nu exista, nu exista ierarhie intelectuala. Daca am fi toti inteligenti, poate ca am fi murit de mult nimiciti in razboi. Prostia e limita inteligentei si ea trebuie acceptata ca atare. Limita cuiva de a alerga mai repede, de a vorbi intr-o limba straina e acceptata, si asa ar trebui sa se intample si cu prostia… Ea permite crearea unei ierarhii.

Atitudinea societatii fata de extreme, fata de inteligenta si prostia extreme e la fel. Si inteligenta, geniul, ne creaza probleme, si prostia. Prin prostie intelegem ceva amuzant acum. Dar ea poate fi hipofrenie, de origine organica, psihica, genetica, etc. Mai exista un aspect interesant: prostia este un excelent mecanism de aparare. Este foarte solicitant sa fii inteligent tot timpul, competitiv, in varf, performant. Este mai adaptativ, mai economic, sa fii prost.

De la prosti nu avem pretentii, nu le solicitam nimic, nici sa gandeasca, nici sa puna mana pe ceva, pentru ca nu sunt in stare sa gandeasca la ce face acel ceva. Ei au imensul avantaj ca sunt lasati in pace. Astfel ca le este mai bine, nu participa la zbuciumul social. Comunismul a cerut sa impartim cu totii resursele, destepti cu prosti, deopotriva. Iata ca situatia cea mai avantajoasa poate fi adesea de partea lor… Apoi, prostul surprinde mult mai usor decat cel inteligent, daca face ceva de bun-simt.

Noi mai judecam prostia si prin comparatie cu inteligenta, pe care ne-o atribuim numai noua insine, desigur. Ceilalti sunt „prosti“ ca nu ne inteleg, nu sunt de acord cu noi (vezi luptele politice), ei sunt „prosti“ pentru ca nu au acelasi mod de a integra o realitate, de a gasi o solutie, ca noi. Prostia devine un criteriu tot mai subiectiv, ne indepartam de notiunea de „boala“, care e masurabila prin definitie… In boala exista niste grade, ii testezi si vezi cat sunt de prosti.

Noi punem eticheta asta fara evaluari, dupa bunul plac, eticheta de „prost“. Asta ridica narcisismul nostru la rang de decizie. Prostii exista pentru ca noi sa fim destepti. Apoi mai poate fi adaptativ si pentru noi: e mai simplu de dovedit cat de inteligenti suntem in raport cu prostii, decat in raport cu cei destepti.

 

Cum vedem prostia oamenilor inteligenti? Cum vede prostia un psihanalist? Continue reading “Prostia are o definitie… stiintifica?” »

Suntem cu totii niste perversi?

Ce inseamna perversiunea sexuala, de fapt? Pana unde se intinde normalitatea si unde incepe reversul acesteia? Jesse Bering, un sexolog american plin de umor, face o ancheta foarte documentata in cartea sa, intitulata, semnficativ, Perv – The Sexual Deviant in All of Us.

Am ras cu lacrimi citind cartea aceasta, pe care o recomand calduros, drept terapie pentru idei primite si mituri ciudate despre sex. Inca nu e tradusa, dar va traduc aici cateva idei esenti­ale, numai bune de subiect de me­ditatie.

Bun! Asertiunea putin scandaloasa din titlu e mai mult ca sa ne atraga atentia: „Suntem cu toti niste perversi“, da. Dar asta, relativ la timpul si moravurile diverselor epoci, care mai de care mai bizare in materie de interdictii.

De la interzicerea masturbarii (obicei banal si nedemn de atata dramatizare), pana la interzicerea oricarei urme de libidou feminin, din pura neintelegere (epoca victoriana si nu prea indepartata epoca… freudiana), oamenii au tot gasit, de-a lungul vremii, motive sa mai interzica ceva.

Moralitatea nu e definitiva

Oamenii sunt excitati de chestii foarte diverse. Asta afirma Jesse Bering. Unii barbati sunt excitati de fete, femei. Altii – de barbati. Unii – de lucruri, altii – de animale. Unele femei sunt atrase de alte femei sau de fete tinere.

Granita dintre normal si anormal este, potrivit autorului acestei spumoase carti, una subiectiva si relativa, in functie de loc si epoca istorica.

Daca in secolul al XV-lea un exhibitionist dintr-o piata din Paris nu trezea o mare reactie (poate niste rasete groase), el este privit azi drept un pervers.

In Grecia Antica, se practica pe scara larga o forma de sexualitate care azi trece drept perversa si inacceptabila: pede­rastia – sexul dintre barbati si baieti tineri.

Era o relatie de initiere culturala intre cei doi in aceeasi masura in care era una de sex. Iar femeile aveau un rol strict reproductiv in interesanta societate elina.

Si azi exista triburi in care aceasta forma de sexualitate este privita ca o initiere a baietilor in varsta adulta…

De acord, nu sunt niste triburi prea civilizate, dar ati prins ideea: moralitatea e una legata de context.

Azi, nu admitem sexualitatea dintre adulti si copii din motive ceva mai bine argumentate stiintific si psihologic decat cele din Grecia Antica: sexualitatea este o functie a ma­turitatii si e traumatizant sa fie impusa unui copil. Absolut corect!

Sa nu gandim superficial Continue reading “Suntem cu totii niste perversi?” »

Sa iertam sau nu tradarea prietenilor?

Atunci cand, in urma unei minciuni, sau a unei tradari, prietenia se destrama, rana produsa este imensa. Iertam sau nu mai avem resursele necesare pentru asta, indiferent cat de mult timp trece?

 

Adesea, un moment de tacere, un schimb de priviri, un simplu cuvant sau o banala neintelegere este suficienta pentru a pune capat unei prietenii de durata. Tradarea ia multe forme: minciuna, dezvaluirea unui secret, seducerea partenerului celuilalt, absenta fizica sau emotionala intr-un moment crancen si este mult mai violenta decat o simpla dezamagire.

Ea presupune distrugerea increderii, atingerea propriei identitati si ne dovedeste ca, uneori, nimic nu dureaza pentru totdeauna. Ca orice gest de iubire, prietenia este bazata pe o reciprocitate: ma iubesc prin celalalt, iubesc faptul ca ma iubeste si ca imi transmite o buna imagine despre mine insumi.

In opinia lui Lacan, prietenia se bazeaza, printre altele, pe un raport de asemanare. Suntem prieteni cu cei care au aceleasi interese, pasiuni, principii ca si noi, care ne sunt un fel de alter ego.

Prietenul este o oglinda, un ideal dublu, in care ne recunoastem si care ne imbogateste imaginea de sine.

Daca ar fi sa il credem pe Aristotel, prietenul ne face sa fim mai buni, ne permite sa dezvoltam talente sau calitati nebanuite pana la momentul intalnirii. Continue reading “Sa iertam sau nu tradarea prietenilor?” »