Advertisement

Posts Tagged ‘minciuna’

De ce mint psihopaţii

Psihopaţii îi mint în mod patologic pe ceilalţi în legătură cu aproape orice ţine de trecutul, prezentul şi viitorul lor. Este posibil ca fiecare minciună pe care o descoperiţi la psihopatul din viaţa voastră să fie doar vârful aisbergului. Pregătiţi-vă pentru scufundarea Titanicului.

Ar putea să îţi spună ţie sau familiei lui că lucrează undeva, când de fapt el lucrează în altă parte sau este şomer. Ar putea să îţi spună că este bogat, când în realitate este sărac lipit. Ţi-ar putea ţine predici despre fidelitate şi încredere şi să se vadă, în acelaşi timp, cu alte femei. Ar putea să îţi spună că partenera lui este rece, frigidă şi dezinteresată de el sau de relaţie, când de fapt el este cel care o neglijează, se joacă de-a „cald-rece” cu ea pentru a o manipula şi în acelaşi timp face orice să o înşele, să îi submineze încrederea în ea şi să o distrugă. Ar putea să îţi spună că e în căutarea unei slujbe în oraşul în care locuieşti pentru că vrea să fiţi împreună, dar să caute în acelaşi timp slujbe în mai multe oraşe, doar pentru a te ţine în cele din urmă departe de prieteni şi familie. Ar putea să îţi spună că nu te-a înşelat niciodată, ceea ce ar fi pentru el doar un joc de cuvinte, pentru că, într-adevăr, toate celelalte femei au fost pentru el prietene cu beneficii. Ar putea să îţi spună că fosta lui iubită l-a înşelat şi l-a părăsit, când de fapt el a fost acela care le-a înşelat pe toate femeile cu care a fost şi nu doar o dată, ci de nenumărate ori, şi le-a părăsit după ce s-a folosit de ele. Şi, în cazurile cele mai rele, ar putea să se arate ca fiind un bărbat cinstit, când de fapt, în secret, comite fraude, violuri în serie sau chiar crime. Dar nu trebuie să îţi iasă din minte: ce nu ştii despre el şi ce te face el să crezi că e adevărat te poate răni şi te va răni. Nu are prieteni, ci doar oameni de care se foloseşte şi care devin alibiuri pentru minciunile lui. Minciuna îi hrăneşte narcisismul. Deformându-le celorlalţi percepţia asupra realităţii, capătă un fals sentiment că este mai deştept decât ei.

Din moment ce psihopaţii se scaldă în ape tulburi, în dezonoare, cruzime şi perversitate, le face plăcere nu doar să mintă, ci şi să le sădească îndoiala în suflet celor pe care îi mint. Lasă mici „dovezi” ale infidelităţii la vedere, ca de exemplu o sticluţă de şampon sau alte mici accesorii de-ale prietenelor lor. Când sunt luaţi la întrebări, sunt mai mult decât încântaţi să ofere informaţii false. Cu siguranţă aţi auzit de criminalii în serie, psihopaţi care iau obiecte de la victime, brăţări, inele sau elastice de păr ca „trofee”, pentru a-şi aminti de crimă. Semnele infidelităţii sunt micile suveniruri ale dependentului de sex. Indivizilor cu asemenea deviaţii le place să trăiască periculos. La fel cum criminalii în serie se joacă de-a şoarecele şi pisica fie cu poliţia, fie cu presa, la fel şi psihopaţii afemeiaţi se joacă de-a „prinde-mă, dacă poţi” cu soţiile sau prietenele lor. Ar putea foarte bine să stea la calculator, faţă în faţă cu soţia lor şi să trimită în acelaşi timp mesaje erotice amantei, pretinzând că lucrează sau caută ceva pe internet. Ar putea să fie într-un hotel cu amanta şi să vorbească la telefon minute bune cu soţia. Ar putea să răspundă la apelul de la amantă în timpul unei întâlniri cu soţia şi să pretindă că e sunat de cineva de la serviciu. Continue reading “De ce mint psihopaţii” »

CUM SA ITI DAI SEAMA CAND CINEVA TE MINTE

Unii oameni reusesc sa minta cu mai mare usurinta decat altii, dar nu este imposibil sa iti dai seama daca o persoana spune sau nu adevarul.

Sunt cateva gesturi pe care le fac cele mai multe persoane care mint, fara sa-si dea seama:

1. LI SE SCHIMBA COMPORTAMENTUL SI VOCEA

Daca stii cum se comporta si cum vorbeste in mod normal o persoana, nu-ti va fi foarte greu sa-ti dai seama ca s-a schimbat ceva atunci cand iti spune o minciuna. Daca suspectezi ca cineva te minte, incearca sa ii pui cateva intrebari legate de alt subiect, pentru a-i observa tonul vocii, gesturile si expresiile fetei, apoi treci la subiectul sensibil: cel mai probabil, va arata semne ca iti ascunde ceva.

2. EVITA SA FOLOSEASCA PERSOANA INTAI ATUNCI CAND SE REFERA LA ELE

Cand cineva minte, va avea tendinta sa foloseasca mai putine pronume la persoana I (eu, mie etc) decat atunci cand este sincer. Acest lucru se intampla pentru ca va incerca sa se distanteze psihologic de minciuna. Asadar, daca vezi ca cineva vorbeste despre sine la persoana a treia, de exemplu, este un indiciu ca nu spune adevarul.

3. AU UN RASPUNS PENTRU ORICE

Daca intrebi pe oricine ce a facut saptamana trecuta, va avea nevoie de o mica pauza pentru a-si aminti cu exactitate. Insa cei care au pregatit o minciuna vor avea un raspuns la orice intrebare care ar putea avea catusi de putin legatura cu minciuna.

Este bine sa stii acest lucru in special in cazul adolescentilor sau copiilor, care au tendinta de a-si pregati „povestea” mai mult decat adultii, pentru ca le este greu sa improvizeze un raspuns pe loc. Prin urmare, atunci cand copilul tau isi aduce aminte, fara ezitare, date exacte de acum cateva zile sau saptamani, cel mai probabil si-a pregatit aceste informatii pentru a le acoperi pe altele.

4. SE MISCA SI SE AGITA FARA MOTIV

Atunci cand cineva face un gest in mod repetat, aparent fara motiv, cum ar fi curatarea ochelarilor sau stergerea prafului inexistent de pe masa, este posibil sa minta. Vina si agitatia pe care le simte din cauza acestei minciuni o poate face pe aceasta persoana sa fie nelinistita.

5. ISI DECLARA SINCERITATEA IN MOD REPETAT

Mincinosii incearca sa ne „vanda” neadevarurile lor prin reafirmarea continua a onestitatii, folosind expresii de genul „sincer sa fiu”, „vorbesc serios” sau altele. Atunci cand suntem sinceri, nu prea simtim nevoia sa declaram tot timpul faptul ca spunem adevarul, asa ca repetarea acestor expresii este cel putin suspecta.

de Anca Alexe-http://www.elle.ro/lifestyle/cum-sa-iti-dai-seama-cand-cineva-te-minte-377686/?utm_source=Psyhcologies&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post