Timpul este singura resursa pe care, daca nu o consumi, se pierde si, daca o consumi, se castiga

Unii oameni alearga maratonul. Altii escaladeaza munti inalti ori isi petrec viata analizand sub un microscop lumea fantastica a microorganismelor. Dar nu asta ii face speciali. Nu. Ei, toti oamenii din jurul nostru, sunt mai mult decat vedem noi. Sunt un ghem de dorinte, de trairi, de experiente si indarjire. Multi si-au inchinat viata unui crez, dar putini reusesc sa traiasca in concordanta cu el vreme indelungata. Multi si-au setat scopuri precise, putini au ajuns sa le si vada implinite, depasite, transformate in trepte ale unei scari care urca si urca mereu. Ma bucur sa intalnesc, din cand in cand, oameni pentru care imposibilul e doar o provocare marunta. Iar invitatul rubricii „Oameni frumosi” de astazi este un astfel de om.

In ciuda tuturor lucrurilor pe care le-a realizat in viata, Virgil Profeanu a ramas un om simplu. Simplu si eficient, probabil ca m-ar corecta dumnealui. Intr-o scurta sinteza a omului Virgil Profeanu, merita amintit ca a urmat cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa, apoi ale Scolii de Arta, pentru ca mai apoi sa fie tenor, dirijor de cor si scriitor. Intr-o evolutie interesanta, viata l-a adus in fata provocarilor unei afaceri. Si i-a placut ideea, motiv pentru care astazi VP Holding, compania pe care a fondat-o cu 14 ani in urma, ofera peste 150 servicii si produse clientilor prin cele 5 birouri in 4 locatii nationale si internationale. Un holding care supervizeaza activitatea a 36 de departamente si a peste 300 de angajati si colaboratori.

Despre omul Virgil Profeanu m-am gandit sa va povestesc astazi. Discutia a avut loc la inceputul lunii decembrie 2014.

Alin Popescu: Tenor, dirijor de cor, absolvent de teologie ortodoxa, dar in acelasi timp cu formare la un liceu real (matematica-fizica). Cum se impaca toate aceste lucruri?

Virgil Profeanu: Din punctul meu de vedere, nu are relevanta ce scoala am facut. As fi putut sa fac orice scoala, as fi ajuns tot aici! Ceea ce ma ambitioneaza e de fapt ideea si nu contextul.

Asta inseamna ca dumneavoastra credeti in destin?

Nu exista destin. Exista doar pronie, adica grija lui Dumnezeu fata de fiecare in parte si fata de omenire. Atingem obiective in viata pentru ca ni le planificam si pentru ca suntem ajutati de Dumnezeu. Se spune „Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista”. Tata m-a invatat, cand eram mic, ca daca mergi la sapa primavara si Dumnezeu da ploaie, toamna ai ce culege. Asa ca faci lucrurile intotdeauna cum trebuie facute si, in multe cazuri, iti ies.

Revenind la ideea de scoala, cred ca nu are relevanta unde am facut-o. Am facut scoala la tara. Si cred ca si astazi, dar cu atat mai mult in anii ’90, era o discrepanta foarte mare, aparent, intre cartea care se facea la tara si cartea care se facea la oras. In realitate, cred ca lucrurile stau putin altfel. Si la tara, unii profesori sunt foarte buni. Si cred ca diferenta dintre oras si tara era si este destul de simplu de explicat: copiii de la tara erau mai sarmani, mai amarati, mergeau mai des la munca de pe camp si mai rar aveau timp sa invete, in timp ce copiii de la oras erau lasati mai mult sa invete. Si daca stai suficiente ore sa inveti, ajungi sa inveti ceva mai mult decat acel copil de la tara.

Intamplarea a facut sa-mi placa sa citesc si am citit foarte mult. Cand terminasem clasa a patra numaram peste 400 de titluri citite, cand am terminat clasa a opta citisem deja 1000 de titluri, iar in clasa a 12-a depasisem 2000 de titluri. Asa ca scoala nu mai are relevanta pentru ca am citit toate genurile literare, plecand de la povesti, beletristica, carti stiintifice. Pentru mine, asa s-au aranjat lucrurile.

Astazi citesc aproape la fel de mult ca acum 20 de ani, iar lucrurile au mersul lor. Ca sa raspund deci la intrebare, cum se impaca toate? Sunt toate ale mele, asta e legatura dintre ele. Eu mi-am ales un liceu real, eu mi-am ales sa fac teologie, eu mi-am ales sa inteleg cum este cu muzica si sa performez in muzica, eu am ales sa inteleg ce inseamna planificare, previziune, management.

i totusi, sunt multe lucruri. Nu v-a fost niciodata teama ca ati putea avea un esec, mai ales in afaceri?

Asa cum v-am zis, daca dai cu sapa si Dumnezeu da ploaie, iese. Daca inteleg ca un business are potential, il fac. Din 10 business-uri facute, doua sunt foarte bune, restul pana la 5 sunt bune, pana la 7 merg si 3 sunt proaste. Media este ca ai profit. Daca la final tragi linie si ai profit, inseamna ca ai un mecanism care merge.

Prin urmare, sunteti adeptul ideii ca intr-o afacere trebuie sa accepti ca exista si esec…

Nu trebuie sa accepti. El exista. Atat. Intr-un business intelegi esecul peste trei ani de zile. Daca iti doresti sa incepi o afacere, in general piata suporta pe oricine si suporta orice afacere. Poate ca nu atingi cota de succes pe care ti-ai dorit-o sau poate nu atingi cota de piata pe care ti-ai dorit-o ori profitabilitatea la care te-ai fi asteptat. Dar piata suporta pe toata lumea. Deci nu este nevoie ca in piata sa existe unii care sa piarda. Pierd doar cei care nu dau suficient cu sapa. Dumnezeu da, in general, ploaie. Sa presupunem, intr-un an din sapte ani este seceta si nu prea se fac cereale. In restul anilor se cam fac cereale. Si sunt doi ani in care se fac atat de multe incat se sterge toata pierderea. Trebuie insa sa ai rabdare si afacerile trebuie construite pas cu pas, gradual, asa incat sa poti suporta asa-zisa pierdere din primul an. De fapt, este o pierdere din investitie. Intotdeauna, cand lansezi o afacere, investesti in ea. Apoi afacerea intra pe un fagas normal, dar inca nu ti-ai recuperat din investitie. Si de abia apoi, la 2 ani, de regula, dupa ce ai pornit-o, afacerea poate acoperi investitia initiala. De aceea, o afacere sub trei ani e greu sa o gandesti.

E o perspectiva interesanta. Pentru ca la noi, in afaceri, oamenii au tendinta sa astepte rezultate chiar de a doua zi.

Foarte rar exista, intr-o economie normala, posibilitatea sa faci o afacere care sa functioneze dupa prima luna. Hai sa zicem ca, din 10 afaceri, una are sanse sa functioneze foarte bine repede. Dar asta e o exceptie. Regula mea este: intru intr-o afacere, o inteleg, o programez, aloc resurse (asta inseamna investitii), o monitorizez, o ajut sa creasca, o imbunatatesc, o duc la un punct in care incepe sa fie profitabila si de abia atunci incep sa retrag din afacere banii pe care i-am investit. Pentru ca retragerea banilor din afacere inseamna lipsa dezvoltarii, iar lipsa dezvoltarii inseamna moarte. Din pacate, saracia, lipsa de experienta si dorinta de afirmare ne-au creionat noua, romanilor, o realitate incorecta asupra afacerilor.

Si mai e ceva. O companie orientata spre rezultat nu are cum sa dea gres. Dau un exemplu: intr-o companie de constructii ai doua modalitati de a plati muncitorii. Cu salariu fix sau la real executat. Aparent, cu salariu fix, compania este in castig. Pentru ca nu sta de fiecare data sa negocieze cu omul pretul pe metru patrat.

Daca insa compania ia decizia sa plateasca pe real executat, va avea de castigat mai multe: va atrage oameni care vor sa munceasca si va avea un control perfect asupra costurilor. Pentru ca-i da omului de lucru, ii spune cat va primi pentru ce lucreaza, iar omul decide daca vrea sa plece acasa cu 1500 de lei sau cu 4000 de lei pe luna. Aici, vedeti, e un lucru important de precizat.

Mie tata mi-a spus asa. Ca a doua zi dupa ce s-a dus pe santier (avea, cred, 16 sau 17 ani), un maistru i-a zis: „sa nu te vad ca stai, sa nu te vad ca transpiri”. Si l-a invatat sa lucreze la maximul sau, fara sa oboseasca. Pentru ca, daca obosea, nu mai avea randament. Si a invatat in timp sa lucreze repede, dar fara sa transpire.

Ce-ati schimba la modul in care se intampla afacerile in Romania?

Nu cred in capacitatea cuiva de a schimba un mediu. Mediul se schimba el. In timp indelungat. Ce s-ar putea face pentru a da niste premise mai bune mediului de afaceri, ar fi sa ne concentram cu totii pe educatie. Noi, in companie, ne concentram pe educatie. Daca o companie vrea sa creasca, trebuie sa investeasca in educatie. Daca o familie vrea sa aiba copiii merituosi, trebuie sa investeasca in educatie. Parintii mei au investit in educatie. Adica au muncit din greu sa ne tina in scoli. Nu stiu cum au facut, dar aveam acasa, in biblioteca 300 de carti. Cum le adunase tata sau cum au contribuit fratii mei nu-mi amintesc. Dar am avut de unde sa iau carti sa citesc.

Ati avut sentimentul ca tatal dumneavoastra e mandru de dumneavoastra?

Da, mi-a spus. Dar avea o vorba, cand eram in scoala generala. Veneam de la scoala si spuneam „am luat un 10”. „Bravo!”, imi raspundea, „dar nu trebuie sa-mi spui mie, pentru ca asta e treaba ta. Sa iei 10”. In prima zi de practica agricola (cred ca din clasa cincea), am venit acasa si m-a intrebat: „cate ladite de prune ai cules astazi?”. „Paisprezece, i-am raspuns”. „Cum, doar paisprezece? Ai stat toata ziua degeaba?”.

Si am inteles. Si de a doua zi am fost cel mai bun. M-a ajutat ce-am inteles, pentru ca, pe timpul acela, daca mergeai la practica agricola fiind de la tara, practica se platea cu un anumit pret pentru fiecare ladita de prune culeasa. Si, la final, cand s-a terminat practica, am castigat 250 sau 300 de lei, banii mei, iar tata a avut grija sa mi-i lase sa imi pot lua ce vreau eu din ei. Si atunci chiar am simtit ca am, pentru prima data, banii mei. Bani munciti de mine. Si in timp am tinut minte asta.

Ca tot vorbim despre timp, va invit sa comentam motto-ul care va apartine: timpul este singura resursa pe care, daca nu o consumi o pierzi, iar daca o consumi, o castigi.

Pentru mine, aceasta idee a devenit samburele din care s-a nascut un concept ce valorizeaza timpul. Sa ne gandim putin la o companie. Noi, angajatorii, cumparam timp. Daca stii sa planifici corect timpul omului, pentru ca in timpul de lucru el sa produca valoare, atunci castigi. Daca, insa, nu vei planifica si nu vei monitoriza, vei pierde sigur pentru ca la finalul lunii vine ziua de salarii, iar salariul trebuie platit.

Pentru fiecare dintre noi, timpul e o resursa. E aparent al nostru, dar nu e al nostru. Si singura certitudine e ca timpul trece.

Am ramas in minte cu ideea asta. Timpul trebuie pretuit ca sa poti spune, cand o fi cazul, ca a trecut cu folos. Cred ca, in viitor, ne vom mai intalni cu Virgil Profeanu, sa vedem ce alte lucruri interesante mai putem afla.

 

Sursa:http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_39352/Virgil-Profeanu-Timpul-este-singura-resursa-pe-care-daca-nu-o-consumi-se-pierde-si-daca-o-consumi-se-castiga.html

Comments are closed.